N. D.
Având în vedere faptul că, la nivelul municipiului reședință de județ, problema neridicării la timp a gunoiului menajer rămâne în actualitate, Primăria Ploiești a anunțat că deschide o linie telefonică specială la care pot fi transmise, doar prin SMS, sesizări cu privire la curățenia pe căile publice și colectarea deșeurilor menajere din oraș. Astfel, începând de ieri, pe pagina oficială de web a municipalității – www.ploiesti.ro – s-a publicat programul de colectare a deșeurilor menajere, cel de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile, precum și al activităților de curățenie pe căile publice. Cu această ocazie, cu un simplu click, ploieștenii, în funcție de adresa la care locuiesc, vor putea vedea în ce zile ale săptămânii ar trebui să fie ridicat gunoiul de la platformele de colectare, inclusiv când ar trebui să-i vadă pe cei care mătură manual străzile, când curățenia se face mecanizat, inclusiv când carosabilul ar trebui să fie spălat. ”Cetățenii municipiului Ploiești, în funcție de nerespectarea graficelor publicate de administrația publică locală, vor putea sesiza direct problemele cu care se confruntă pe acest subiect prin transmiterea unui SMS la numărul de telefon 0751268371. Mesajele respective trebuie să conțină indicații clare cu privire la zona în care sunt întâmpinate strict probleme de salubritate, precum și numele persoanei care sesizează. Rugăm ploieștenii să dea dovadă de responsabilitate și seriozitate în transmiterea acestor sesizări și să nu transmită informații false, așa încât soluționarea aspectelor prezentate să se realizeze operativ. Municipalitatea ploieșteană le mulțumește cetățenilor pentru implicarea de care vor da dovadă în vederea rezolvării cât mai rapide a acestor situații”, au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești.