V.Stoica

În urma audierilor care au avut loc joi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție Ploiești, unde au fost chemați atât fostul președinte al Consiliului Județean Prahova în mandatul 2004-2008, Florin Anghel, cât și fostul director al SC Plopeni Industrial Parc SA, Dănuț Cornea, reprezentanții DNA au dat publicității, oficial, informații în legătură cu dosarul Ciuperceasca, deschis în urma sesizărilor Curții de Conturi.
Potrivit comunicatului oficial al DNA, procurorii DNA Ploiești au dispus începerea urmăririi penale față de Florin Anghel, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, față de Dănuț Marcel Cornea, pentru abuz în serviciu în formă continuată și față de notarul public Andreea Cosma, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
Potrivit procurorilor anticorupție, “în cursul anului 2008, suspectul Cornea Dănuț Marcel a procedat la înstrăinarea activului <> aparținând S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A., prin negociere, încălcându-și atribuțiile ce-i reveneau în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, în sensul că a semnat un număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat loturi din ”Ciuperceasca”, fără ca bunurile vândute să fi fost evaluate, fără desfășurarea unei licitații publice, fără a fi împuternicit de Adunarea Generală a Acționarilor mandatată special de Consiliul Județean, fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operațiunea economică de la controlul de legalitate si regularitate și în baza unei procuri emise cu depășirea competențelor și cu încălcarea dispozițiilor legale. Pentru aceasta, suspectul Cornea Dănuț Marcel a fost determinat de către președintele Consiliului Județean Prahova de la acea dată, Anghel Florin Serghei, care, cu depășirea competențelor legale, a emis o procură autentificată prin care Cornea Dănuț Marcel era împuternicit să vândă integral activul <> către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, așa cum era prevăzut în procedurile legale”.
Potrivit procurorilor DNA, notarul public Andreea Cosma i-ar fi ajutat pe Florin Anghel și
Dănuț Cornea, prin faptul că a acceptat autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare, prin care Parcul Industrial Plopeni a înstrăinat mai multe imobile care făceau parte din fosta unitate militară Ciuperceasca.
Prejudiciul estimat de către procurori după încheierea celor nouă contracte de vânzare-cumpărare este de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferența între valoarea de preluare a bunurilor vândute și prețul vânzării. Pe de altă parte, procurorii spun că prejudiciul total cauzat societății Plopeni Industrial Parc se ridică la 18.694.990,34 lei. Diferența, afirmă procurorii, ar proveni din semnarea de către Dănuț Cornea a unor contracte de servicii și de lucrări considerate a fi fost încheiate fără respectarea legii.