Marian Dima
Ţara noastră va găzdui, în perioada 20-24 septembrie 2016, unul dintre turneele contând pentru ediţia 2016-2017 a UEFA Regions Cup!
Săptămâna trecută, la sediul UEFA de la Nyon – Elveţia, a avut loc tragerea la sorţi pentru competiţia rezervată “amatorilor” din fotbalul european, ţara noastră fiind distribuită într-o grupă foarte dificilă, alături de reprezentativele din Rusia, Anglia şi Serbia!
Singura “veste bună” este aceea că România va fi gazda turneului contând pentru grupa a 3-a, având astfel şanse la ocuparea primului loc, care duce la turneul final al competiţiei (unde se reunesc câştigătoarele celor 8 grupe, turneu programat în iunie 2016)!
Competiţia internă îşi va desmena câştigătoarea în primăvara anului viitor, reprezentativele Asociaţiilor Judeţene de Fotbal Prahova şi Braşov urmând să se întâlnească “cu trofeul pe masă”, pentru desemnarea câştigătoarei. Apoi, şi în funcţie de echipa care va învinge în finală, Federaţia Română de Fotbal va stabili locul unde se va desfăşura turneul, respectând “obligaţiile” UEFA privind această competiţie (toate echipele vor fi cazate în acelaşi hotel, sunt necesare două terenuri de joc şi două de antrenament etc.).














