Giorgiana Radu
A fost un an greu, dar bun până la urmă, pentru mulți. Sănătatea, rezistența (mai ales psihică!), răbdarea ne-au fost puse la încercare. Le-am depășit, uneori șchiopătând, alteori împiedicându-ne. Am fost drepți, de neînvins, în toate. Când n-am mai putut am strigat tăcând, am adunat cioburile neputinței și ne-am reclădit pe noi înșine.
Speranța am rechemat-o, cântând-o pe silabe de zeci, de sute, de mii de ori, doar-doar n-o pierdem ca ultim tren al viețuirii. Am plâns. Din lacrimi am învățat să construim zâmbet, fie și pentru aparență. Ni s-a pus poprire pe gânduri, sau poate ni le-am pus singuri, când ele rătăceau, pradă certă a disperării.
Din nimic ni s-a arătat chipul izbânzii, din care am plămădit clipa de mâine. Am simțit, unii dintre noi, granița fragilă dintre viață și moarte. Ce-am învățat din asta? Că a trăi e un dar, pe pe care de prea puține ori îl prețuim. Ni se pare că ni se cuvine. Avem așteptări mari de la viață, dar oferim prea puțin. Uităm recunoștința. Da, virtutea aceasta pe cât de simplă, pe atât de înălțătoare. Și cât de mult avem, și ce păcat că nu vedem.
Uităm bunătatea, fie și ca exercițiu. Uităm să privim și să ne privim cu blândețe. Suntem prea atenți la prea plinul aproapelui, comparând inutil fericirea lui cu a noastră. Fiecare avem bogăția ori sărăcia, după cum ni le-a așternut Cel de Sus, dimpreună cu noi.
În neștiința noastră, ne-am răzvrătit când ne-am simțit părăsiți de Dumnezeu. De fapt noi eram cei care ne-am îndepărtat, am luat distanță de cuvântul Lui. Adesea ne întoarcem la El, spăşiți, doar după ce ni s-au arătat porțile Infernului. Altfel, ne lăsăm îmbătați de apa rece a traiului neduhovnicesc.
Anul 2020 a fost unul greu, al marilor și multelor încercări. Azi spunem că am învățat din lecțiile ce ne-au fost predate, în viu. Vom vedea cu ce am rămas în anul ce se deschide acum, cu nădejde spre viitor.
Să ne fii bun, 2021! Nu ne aduce câte putem îndura, căci românul, în vitejia lui, cară mai mult decât îi este putința. La mulți ani, dragi cititori!