Florin Tănăsescu
Erau ultimii care au rămas în şcoală după ce tovarăşul Stalin avea să moară. În ultima bancă stătea Kniga. Adică, Guma. În penultima, Karandaşul. Creionul, adică. Atunci când învăţătoarea striga catalogul, se întâmpla aşa: „- Kniga!/- Priezient !”. „Karandaş –
Die faţă!”. Maica Rusie? – „Absentă, ducă-se-n pustii!”, striga o clasă-ntreagă.
Karandaşul a fost mereu prostul clasei. Era pe post de rândaş.
O ajuta pe biata Kniga să lustruiască podeaua cu petrosin. Ştergeau şi tabla.
Tabula rasa acestui neam…
Cu timpul, între ei s-a născut o idilă. Ca-n „Riga Crypto şi Lapona Enigel”.
Povestea o ştie tot o rusoaică: Marina Voica. Karandaşul i-a spus Knigăi: „Fiindcă în privirea noastră/Nu e loc de dumneavoastră”. Sărim peste acest aspect desuet. Nouă ne plac poveştile cu Love story and Happy end. Şi, evident, telenovelele turceşti & coreene.
În timp, lucrurile au evoluat, apărând creioanele ascuţite.
– Creioane rujate în roşu, în galben, şi în albastru!, urlă patriotismul din noi.
– Şi alte culori, că nu suntem mai ai dracului ca alţii. „Noi credem că Biblia a fost concepută la Fălticeni. Şi nu-i aşa!”, a spus răspicat un inspector şcolar: Petre Tuţea.
Timpul trecea. Orice se-ntâmpla rău în clasă era din vina Karandaşului. Deh, moştenirea rusească! Creioanele se făceau că plouă. Unele erau mai nevinovate decât boabele de rouă.
Odată, la ora de engleză – aşa s-a modernizat lumea noastră, cu un pian din Perfidul Albion şi o limbă franceză -, profesorul, fumător, a strigat la rândaş:
– Karandaş! Un chibrit la mine fuge!
– Patinează şi n-ajunge!, a strigat el, spre uimirea creioanelor Made în China. Şi admiraţia Knigăi!
Karandaşul a primi şase la purtare. A rămas repetent. Din solidaritate, a rămas şi Kniga.
Povestea Knigăi şi-a Karandaşului are multe pagini lipsă. Un gol care se umple cu ” Amintiri din Casa Morţilor”. Iar morţii suntem noi.
Nu am prins vremurile acelea. Nu ştiu dacă Karandaş şi Kniga se scriu corect. Nu sunt poet şi n-am căderea să spun, despre ţara asta, ca Esenin: „Am fost crâng părăginit pe loc”. Şi-aşa am rămas.
Anul 2020. „Moscova cârciumăreasă”. Nargiz Zakirova cântă cu Scorpions „Wind of change”. Daţi pe You Tube, de nu mă credeţi.
Zakirova, tatuată ca toţi dracii, vine spre mine.
– Spasiba! Sunt Kniga. Mulţumesc că ţi-ai adus aminte de mine.
– Iar eu, Karandaşul. Danke!, îmi spune neamţul Meine.
– La Bucureşti veţi cânta „Vântul schimbării”?
– Niet ! Doar „Crivăţul din Rusia s-a mutat în România”.
