George Marin

Pugilistă legitimată la CSM Ploieşti, Maria Botică a devenit, marţi, campioană europeană de box, după ce a câştigat, de o manieră entuziasmantă, finala întrecerii găzduită de capitala Bulgariei. Botică a boxat în finala cat. +80 kg, la Campionatele Europene de box pentru cadeţi de la Sofia (sportivi născuţi în 2004 şi 2005), după ce a învins-o pe ucraineanca Polina Cernenko, în semifinale, prin KO tehnic în repriza a doua, adversara din ultimul act al întrecerii fiind poloneza Weronika Bochen. Şi de această dată, eleva antrenorului emerit Titi Tudor – legitimată la CSM Ploieşti s-a impus clar, prin decizie unanimă a arbitrilor (scor 5-0, de o manieră categorică, toţi cei cinci juraţi acordându-i victoria în toate cele trei reprize!!!), astfel urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere.
Despre performanţa sportivei prahovene, vom reveni cu mai multe amănunte în zilele următoare.