Sala NATO a Hotelului Piatra Mare, din Poiana Braşov, a fost, în weekend, gazda a două competiţii importante, Finala Campionatelor Naţionale individuale de judo pentru juniori 3 (U16) şi Finala Campionatelor Naţionale pe echipe pentru juniori 2 (U18), la care s-au remarcat şi reprezentanţii de la CSM CFR CSŞ Ploieşti. Sportivii pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu au reuşit să cucerească nu mai puţin de nouă medalii: 3 de aur, 5 de bronz şi un „argint” la echipe.
La U16 individual, sportivii ploieşteni au obţinut opt medalii şi un loc VII, după cum urmează:
– medalii de aur – Alexandra Stan (-40 kg), Vanessa Tolea (-48 kg) şi Alexandru Petre (-81 kg);
– medalii de bronz – Alexia Cristea (-44 kg), Alexandra Ciurcă (-52 kg), Alexia Trandafir (+70 kg), Sebastian Petre (-60 kg) şi Iulian Cosma (-60 kg);
– locul al VII-lea – Rareş Costache (-55 kg).
La Campionatul Naţional rezervat juniorilor 3 au participat 149 de sportivi de la peste 50 de cluburi din ţară.
La „U18” echipe, CSM CFR CSŞ Ploieşti a obţinut medalia de argint după următorul parcurs: 4-1 cu CSM Satu Mare, în semifinală, şi 2-3, în finală, cu CSM-CSU Piteşti.
Echipa ploieşteană a fost alcătuită din Rareş Arsenie, Andrei Cristescu, Alexandru Petre, Ştefăniţă Niţescu, Marius Vovec şi Denis Grădinariu.
La startul competiţiei s-au aflat şase echipe: LPS-CSM 2007 CSU Focşani, SC-CSŞ Miercurea Ciuc 1 şi 2, CSM-LPS Piteşti, CSM Satu Mare şi CSM CFR CSŞ Ploieşti.