V. Stoica
Salvamontiștii prahoveni, de la Serviciul Public Salvamont Prahova și Serviciul Local Bușteni, au fost solicitați ieri dimineață să vină în ajutorul unui practicant al unui sport extrem, speedflying, care a căzut într-o vale accidentată din Bucegi, din zona Brâna Caraimanului.
Parapantistul a fost găsit mort, însă, de către salvamontiști, care au demarat acțiunile de recuperare a trupului neînsuflețit și de transportare a acestuia în vale, de unde să fie preluat de Serviciul de Medicină Legală.
Nu este singurul incident petrecut în zona respectivă, pentru că un accident similar a avut loc în vara anului 2018, la începutul lunii iunie, pentru găsirea unui parapantist american fiind angrenați sute de angajați ai Ministerului de Interne – pompieri și jandarmi montani – dar și salvamontiști prahoveni.
În iunie 2018, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, s-a semnalat dispariția unuia dintre cei trei cetățeni străini care s-au lansat cu parapanta din apropierea Crucii Caraiman, însă unul dintre aceștia – un american – nu a mai ajuns în Bușteni, fiind găsit decedat.
Parapantistul american dat dispărut atunci făcea parte dintr-un grup de piloți specializați în sporturi extreme, printre care și speedflying, un gen de coborâre foarte riscantă chiar în apropierea peretelui muntelui, cu o parapantă de mici dimensiuni care atinge viteze uimitoare.