Luiza Rădulescu Pintilie
Despre cutremurătoarea tragedie colectivă din „clubul morţii” s-a vorbit mult şi, din nefericire, prin dramaticele sale urmări va reveni când şi când într-o crudă actualitate. Cuvintele s-au dovedit nu o dată necuprinzătoare pentru nemărginirea durerii, lacrimile au secat, întrebările au amuţit în aşteptarea unor răspunsuri al căror adevăr este tot mai greu de descifrat, mai ales pentru atât de mulţi părinţi-şi de aici, din Prahova – rămaşi orfani de îngerii cărora le-au dat chip şi aripi pentru zborul vieţii, frânt nedrept de dramatic de focul otrăvit.
Peste tăcerea cuvintelor devenită, cu trecerea zilelor, tot mai adâncă, au fost imagini care au spus – uneori într-o linişte mormântală – nu de o mie de ori, ci infinit mai mult decât orice rostire. Iar acolo unde cuvintele şi-au pierdut din înţelesuri, ceea ce s-a înfăţişat privirii a rămas deopotrivă mai puternic lipit de retină şi întipărit, pentru mult timp, direct pe suflet. Sentimentul acesta l-am avut nu o dată în faţa unora dintre imaginile pentru care nu există îndeajuns de potrivite cuvinte care să le redea dramatismul şi l-am retrăit, în urmă cu câteva zile, privind lucrările unei foarte sensibile artiste din Ploieşti – Mihaela Ilie. Intitulate sugestiv „Linişte! Dorm îngeri!” şi „Plâns fără lacrimi”, cele două creaţii adună, în fiecare tuşă, nu numai talentul şi emoţia unei pictoriţe consacrate, dar şi „sentimentele dureroase” ale unei mame care realizează „fragilitatea vieţii, sentimentul de neputinţă de a-ţi putea proteja copilul”, după cum ne mărturisea într-un foarte scurt – dar cu atât mai încărcat de trăire – dialog purtat pe e-mail. Un „Omagiu # Colectiv”- venit dinspre harul unei artiste şi plânsul unei mame care caută răspunsul unor întrebări rostite iar şi iar în ultima vreme, fără a-şi fi găsit răspunsul până astăzi, când se împlinesc trei săptămâni de la atât de cumplita tragedie: ”În ce lume trăim ? Cum va fi de aici înainte ?”
