Petrolul a continuat pregătirea noului sezon, pe ultima sută de metri alegând să mai joace două partide amicale, profitând de programarea rundei de debut tocmai marțea viitoare. S-au găsit repede adversare, tot de Liga a III-a, ca și precedentele echipe întâlnite până acum, bilanțul partidelor amicale echilibrându-se, după două eșecuri, la debut, venind acum al doilea succes, CSM Focșani recunoscându-se și ea învinsă, ieri, după ce echipa lui Moldovan bătuse pe Mostiștea Ulmu. A fost 3-0 după dubla lui Șaim și golul lui Țicu (care a deschis scorul cu un șut înșelător, chiar la ultima fază a primei reprize), într-un meci echilibrat, până la deschiderea scorului, după care, moldovenii ”au căzut”, partea a doua fiind controlată de găzari. Petroliștii s-au desprins cu reușitele lui Saim Tudor, mijlocașul ploieștenilor înscriind mai întâi după o pătrundere pe dreapta și un șut trimis la colțul lung (51), pentru ca, mai apoi, să fructifice, din fața porții, o centrare perfectă primită de la Olaru (65).
Viorel Moldovan a apelat la un prim „11” alcătuit din Avram – Olaru, Răuță, Manolache, Țicu – Salifu – Saim Tudor, Ekollo, Enache, Roige – Balint. Pe parcursul părții secunde, pentru „găzari” au mai evoluat Ben Levy, Zasavitschi, Nițescu, Bratu și Bucur.

Enache – alesul de ieri pentru ”Under 19”

Dacă este să ne luăm după distribuția de start a Petrolului, din amicalul de ieri, Moldovan a ales un prim ”11” care ar putea fi trimis în teren și marți, cu Farul, printre titulari regăsindu-se o linie defensivă formată din jucători care s-au aflat în lot și sezonul trecut (Olaru, Răuță, Manolache, Țicu), în timp ce pentru titularul obligatoriu ”under 19” (jucătorul născut în anul 2002 sau mai tânăr) fiind ales, de această dată, Enache (Constantinescu, Bratu și Bucur fiind alternativele), în timp ce linia de atac este una ”reformată” total, cu Șaim Tudor alături de noua achiziție – Balint drept titular.
Dintre nou-veniți, și ghanezul Amidu Salifu a bifat ”botezul”, tot ca titular, omogenizarea unui prim unsprezece fiind ”marea provocare”.
De altfel, Petrolul va mai juca și astăzi un joc amical, cu Metalul Buzău, tot la Ploiești, tocmai pentru a da un nou prilej jucătorilor să înțeleagă ce se cere de la ei, noul antrenor, Viorel Moldovan, alegând să facă și un cantonament mai puțin obișnuit înaintea meciului de marți, jucătorii urmând să stea în pregătire centralizată, de duminică, două zile!

Vajushi – incert pentru debut

8-caseta-vajushiDin garnitura Petrolului de ieri a lipsit albanezul Armando Vajushi, fotbalistul considerat unul dintre ”pilonii” viitorului proiect, care se vrea a avea finalitate, în sfârșit, promovarea în eșalonul de elită, acuzând probleme la genunchi. Acidentarea fostului internațional albanez pare a fi una care trebuie tratată cu atenție, prezența sa pe teren în primul joc din noul sezon, cel cu Farul, de marți, fiind mai degrabă ”incertă”, lipsa mijlocașului ofensiv stânga fiind una care ”complică” un pic calculele lui Viorel Moldovan în perspectiva primului joc.

Și un belgian pe ”Ilie Oană”

Tabloul străinilor (poți învăța ceva… geografie dacă urmărești țările din care a luat Petrolul jucători în ultimii ani) are o nouă ”destinație” inclusă, la Ploiești ajungând un belgian, venit însă din Liga a II-a olandeză!
8-b-poelmansEste vorba despre fotbalistul belgian Joeri Poelmans, în vârstă de 24 de ani, acesta venind din Liga a doua olandeză, acolo unde, în ultimele două stagiuni, a jucat pentru Helmond Sport, bifând 61 de prezențe în campionatul batav, în doar trei dintre acestea nefiind integralist.
Totuși, Helmond a ”închis” campionatul, în martie 2020, din cauza pandemiei, pe ultimul loc în cel de-al doilea eșalon al fotbalului batav…
Anterior, noua achiziție a „galben-albaștrilor” evoluase pentru SK Lierse, adunând 54 de apariții în eșalonul secund belgian. Jucător de picior stâng, Poelmans poate acoperi atât postul de fundaș stânga, cât și pe cel de mijlocaș stânga, și a semnat cu gruparea noastră un angajament valabil până la finalul acestui sezon, cu drept de prelungire în cazul promovării.
Până acum, pentru campionatul 2020-2021, la Petrolul sunt ”semnați” jucători din Israel, Ghana, Albania, Spania, Moldova, Camerun, Belgia iar ”pe tun” se spune că este cel puțin și un sud-american (columbian).