Nicoleta Dumitrescu
Având în vedere că 18 august este data limită până când se pot oficializa candidaturile la alegerile locale de luna viitoare, în politică, în această perioadă, se înregistrează – mai abitir ca în perioada de ”mercato” din fotbal – marile transferuri!
Este vorba despre transferurile primarilor și ale aleșilor locali și judeţeni de la un partid la altul, practică frecventată cu succes înainte cu puţin timp ca electoratul să fie chemat la urne, fără ca nimeni să primească vreo sancţiune – pierderea funcţiei fiind posibilă doar când înscrierea într-un alt partid se face în timpul exercitării mandatului – în afara ”blagoslovelii” celor din comunităţile locale, martore, o dată la patru ani, ale traseismului politic practicat cu succes maxim în anii electorali. Evident, este vorba despre cei care își mai doresc încă un mandat în fruntea locuitorilor care le-au dat votul în urmă cu patru ani, înscrierea în altă formaţiune politică fiind realizată, zic ei, din cauza faptului că în vechiul partid nu se mai regăseau, fiind necesară, care va să zică, găsirea unui alt loc în care opiniile lor să fie ascultate, apreciate, elemente mai mult decât necesare ca viitoarele promisiuni, în următorii ani, să poată fi puse în practică (!?!)
Întrucât cei aflaţi la putere se consideră deja cei mai avantajaţi în ochii electoratului, și aleșii locali au început să migreze către aceștia, în ciuda faptului că, mai acum un an, îi vedeau pe cei cărora acum le spun ”colegii și prietenii mei” dușmanii-dușmanilor! Așa se întâmplă însă când în politică se joacă în mod special cu funcţiile pe masă, mai exact cu împărţirea lor, partidele transformându-se în adevărate AJOFM-uri, la concurenţă cu cele clasice. Numai că, în politică, atât recrutarea, cât și ocuparea funcţiilor se fac după un anumit standard, prima cerinţă, obligatorie, fiind adeziunea la un anumit partid, după care încep ”interviurile” și ”probele scrise” pentru a se vedea cine și unde corespunde! Evident, cele mai multe funcţii așa-zis vacante sunt anunţate o dată la patru ani, graţie Agenţiei de plasare a forţei de muncă ”Partid” SRL, singura care, după cum se vede, inclusiv în perioada de faţă, de pandemie, are în continuare cel mai mare succes!
Pe de o parte, PNL a început să anunţe
transferul mai multor primari PSD, dar și invers, cu toate că ambele partide susţineau că nu vor fi de acord cu încurajarea migraţiei politice. Mai mult, pentru că s-ar fi recurs inclusiv la ameninţări și șantaj, ca oamenii lor să treacă de partea liberalilor, social-democraţii au anunţat că vor depune inclusiv plângeri penale, cei acuzaţi respingând cum era de aşteptat total practicile invocate.
Dincolo de ce spun unii și alţii, ce acuzaţii se invocă, se uită un lucru: Agenţia de plasare a forţei de muncă ”Partid” SRL nu s-a inventat anul acesta și, în niciun caz, din cauza coronavirusului! E agenţie veche, cu state vechi, de vreo treizeci de ani, numai că, o dată la patru ani, așa cum se întâmplă mai peste tot, când se schimbă puterea, și la conducerea ei este alt partid. Degeaba se spune acum că, vai, uite ce face partidul X, care vremelnic ajuns la putere, ne fură nouă primarii și consilierii ! Practica aceasta a fost mereu şi, deşi nu prea recunosc, nici unora dintre primari nu prea le pare rău atunci când sunt nevoiţi să plece de la un partid la altul. Pentru că, în ciuda a ceea ce oficial se spune, s-a văzut că partidul care este la guvernare întotdeauna a fost mai darnic, în privinţa finanţării, cu ai lui, în comparaţie cu cei din opoziţie.
Prin urmare, marile transferuri operate în anii electorali nu sunt decât niște soluţii care sunt activate în preajma campaniilor electorale, liderii partidelor considerându-se ”bogaţi” atunci când reușesc să-i fure de la concurenţă pe cei ale căror nume se vor afla pe buletinele de vot. Iar asta se întâmplă și din cauza faptului că, deși neagă acest lucru, toate partidele cotizează, pe șest, la menţinerea în viaţă, peste ani și ani, a Agenţiei de plasare a forţei de muncă ”Partid” SRL !