N.Dumitrescu
Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, a anunțat că, recent, a semnat și cel de-al zecelea proiect din tot atâtea depuse la forurile competente pentru a fi obținută finanțare din fonduri europene. Intitulat „Sinaia 3.0 Educaţie. Social. Mobilitate”, proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, bugetul total al proiectului fiind de 22.998.517,45 de lei și vizează realizarea mai multor investiții. Concret, se va realiza un imobil cu locuințe sociale, clădirea fiind prevăzută cu regim de înălțime P+4E, cu 19 garsoniere și 20 de apartamente cu câte două camere, aceasta urmând să aibă formă dreptunghiulară și ridicându-se pe amplasamentul celei care se va desființa, din Aleea Kusadasi. Pentru Școala ”Principesa Maria”, proiectul include reabilitarea construcției existente, care se va realiza prin termoizolarea pereților exteriori și a soclului. Tâmplăria existentă va fi înlocuită cu una din profile din aluminiu, vor fi reabilitate și modernizate instalațiile de încălzire și cele sanitare și vor fi montate panouri solare și fotovoltaice pentru încălzirea apei menajere și pentru producerea de curent electric pentru iluminat. Școala menționată se va extinde cu un corp nou, la parter urmând să se construiască două săli de curs, deasupra cărora se va amenaja o sală de sport și gimnastică. La etajul doi al clădirii, peste vestiarele sălii menționate anterior, se va amenaja laboratorul de chimie cu anexa specifică. La o altă unitate de învățământ – Școala ”George Enescu”, investițiile vor consta în modernizarea infrastructurii de învățământ, care presupune mai multe tipuri de lucrări, precum și dotarea cu mobilier, material didactic de specialitate, bază sportivă cu o infrastructură modernă, precum și TIC. Extinderea va consta și în amenajarea facilităților sportive pentru copii, aici fiind prevăzută amenajarea unei piscine, la parterul construcției, iar la etaj a unei săli de sport în care să se poată desfășura atât orele de educație fizică, dar și serbările, ședințele, premierile de la sfârșit și început de an etc. Nu în ultimul rând, proiectul care se va realiza cu bani europeni vizează și lucrări pe strada Badea Cârțan, singura cale de acces pentru locuitorii din zonă, modernizarea arterei având ca scop menţinerea traseului existent şi ameliorarea stării tehnice a acesteia.