F.T.
Echipajele de pompieri de la ISU „Şerban Cantacuzino” Prahova au fost alertate, la sfârşitul săptămânii, pentru a stinge flăcările care au cuprins fie case, fie maşini, fie suprafeţe de vegetaţie uscată.
Astfel, după cum se precizează într-un comuncat de presă al instituţiei, trei echipaje au fost trimise de urgență la Breaza, acolo unde izbucnise un incendiu care a cuprins cu repeziciune o locuință particulară. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta violent la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
Cauza probabilă de producere a acestui eveniment a constituit-o utilizarea focului în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor.
De altfel, în weekend, pompierii militari prahoveni au acționat pentru localizarea și lichidarea a patru incendii de vegetație uscată produse în localitățile Urlați, Tomșani, Dumbrava și Râfov, suprafeţele afectate însumând aproximaiv patru hectare.
De asemenea, tot angajaţi ai ISU Prahova au fost solicitaţi să intervină şi pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseseră un autotren aflat în mers, pe DN72, în localitatea Brătășanca. „La sosirea echipajelor de intervenție, ardeau materiale textile, precum și compartimentul motor. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui cablu electric defect neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată ca urmare a unei acțiuni mecanice ori fizice”(comunicat ISU Prahova).