F. T.

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova contabiliza, la sfârșitul lunii august a.c., 14. 234 de femei care erau acționare la cele 37.424 firme active din județ, ceea ce înseamnă un procent de 38,03 la sută, diferența de 61,97 la sută fiind reprezentată de bărbați.
De altfel, și la nivel naţional, distribuția pe sexe era asemănătoare; la cele 1.178.575 de societăți comerciale erau acţionare 429.094 persoane de sex feminin (adică 36,41 la sută), restul de aproximativ 64 la sută reprezentându-l bărbații.
Cele mai multe femei prezente în structurile acționariatelor la firme erau prezente, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) în județele Brăila și Hunedoara, cu peste 40 la sută prezență feminină.
La polul opus al clasamentului se aflau, la sfârșitul lunii august, ca, de altfel, și în lunile precedente, județele Brașov și Harghita – cu prezențe ale sexului slab ca acțioanari în proporție de numai 27 la sută.