Sănătatea poate fi pusă în pericol atunci când alegem să cumpărăm o anumită sticlă de plastic care conţine apă îmbuteliată, mai ales dacă vrem să o refolosim, potrivit Healthy Holistic Living.
Mulţi oameni nu au auzit niciodată de semnele care sunt trecute pe spatele sticlelor de plastic, iar alţii pur şi simplu le ignoră. Specialiştii susţin că este important să cunoaştem ce înseamnă fiecare semn cu care este marcată orice sticlă de plastic. Asta pentru că orice fel de plastic conţine substanţe chimice care pot provoca diferite probleme pentru organismul uman.
Prezentăm mai jos ce înseamnă fiecare simbol în parte care este trecut pe spatele sticlelor din plastic şi de ce trebuie să ţinem cont.
PET sau PETE este unul dintre materialele plastice cele mai frecvent utilizate în produsele de consum, şi se găseşte în mare parte în sticlele de plastic care conţin apă îmbuteliată. Acest ambalaj este destinat pentru recipiente de unică folosinţă. Utilizarea repetată creşte riscul dezvoltării de bacterii. Aceste sticle pot elibera metale grele şi substanţe chimice care afectează echilibrul hormonal. Plasticul de tipul PET este dificil de decontaminat, iar o curăţare corespunzătoare necesită substanţe chimice nocive.
HDP sau HDPE este plasticul rigid folosit pentru a face cutii de lapte, detergent şi sticle de ulei, jucării, şi unele pungi de plastic. Acest tip de plastic practic nu conţine chimicale. Experţii recomandă să alegem aceste sticle atunci când cumpărăm apă îmbuteliată, pentru că sunt, probabil, cele mai sigure şi astfel, conţin cea mai curată apă pe care o putem găsi pe piaţă.
PVC sau 3V este un material plastic moale, flexibil, folosit pentru a face transparent un anumit ambalaj alimentar. Se găseşte în sticlele de ulei, inelele de dentiţie pentru copii şi în jucăriile pentru animalele de companie. Acest tip de plastic eliberează două substanţe chimice toxice care afectează hormonii din corpul nostru. Experţii recomandă pe cât posibil să evităm să cumpărăm un produs care conţine astfel de plastic.
LDPE nu trebuie utilizat în producţia de sticle, chiar dacă nu produce substanţe chimice în apă. Nu este o idee bună să cumpărăm un produs care conţine acest tip de plastic, pentru că el conţine substanţe chimice periculoase care pot altera unele produse de consum.
PP este un alt tip de plastic de culoare albă sau semi-transparent, folosit ca ambalaj pentru siropuri şi cupe de iaurt. Acest tip de plastic are calităţi excelente care rezistă la tranzitul de temperatură. Când este încălzit, acesta nu se topeşte. Astfel, este relativ sigur. De asemenea, serveşte ca o barieră bună împotriva umezelii, grăsimii şi substanţelor chimice.