N. Dumitrescu

Deoarece pe perioada existenței stării de urgență firmele s-au confruntat și încă se confruntă cu foarte multe probleme, autoritățile de la București, inclusiv Ministerul Economiei, au venit în sprijinul acestora cu o serie de facilități. Un exemplu îl reprezintă Certificatele de Situație de Urgență, aceste documente având ca principal scop susținerea operatorilor economici în relațiile cu instituțiile publice pentru a beneficia , în condițiile legii, de facilități de creditare, măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale, ca urmare a impactului economic, financiar și social asupra activității acestora, determinat de răspândirea coronavirusului, respectiv amânarea la plată pentru serviciile de utilități, invocarea de forță majoră – doar pentru IMM. Certificatele pentru Situație de Urgență se eliberează exclusiv online și gratuit și sunt emise în două forme: Tip1 (albastru) – pentru întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate, respectiv cele afectate de ordonanțele militare; Tip 2 (galben) – pentru înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau a veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor sau a veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020. Potrivit unui răspuns primit de la Ministerul Economiei, la data de 22 aprilie a.c., la nivel național fuseseră eliberate 16.359 de certificate de Tip 1 și 7.789 de certificate de Tip 2. Pentru județul Prahova, numărul total de certificate eliberate a fost de aproape 900, cele mai multe – peste 500 – fiind din categoria celor de Tip 1. De precizat că Ministerul Economiei a lansat, începând cu 6 aprilie, în mod oficial, aplicația prin intermediul căreia operatorii economici pot solicita Certificatele de Situație de Urgență, această aplicația fiind activă și putând fi accesată pe platforma https://prevenire.gov.ro.

certificat stare de urgentaPe baza unei semnături electronice, un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat de urgență, iar cererea se realizează exclusiv prin intermediul acestei platforme, eliberarea documentului urmând să se facă automat, tot electronic, după validarea de către sistem a solicitării operatorului economic. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează Certificate pentru Situații de Urgență doar pe perioada existenței stării de urgență în România, la cerere, solicitanților, operatori economici, a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS–CoV-2, au precizat reprezentanții ministerului de resort. Toate documentele încărcate pe platforma menționată anterior vor fi în format PDF, semnate electronic cu certificat digital calificat.