Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministerul Culturii (MC), a declarat, luni, pentru Mediafax că negocierile pentru sculptura „Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi, continuă, iar suma de 20 de milioane de euro la care a fost estimată capodopera este falsă şi absurdă. Acesta a declarat că, în presă, s-a vehiculat ideea că Ministerul Culturii ar fi propus pentru sculptura „Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi, suma de un milion de euro, această informaţie fiind eronată. „Niciodată, Ministerul Culturii nu a propus un milion de euro. Nu am să dau cifre pentru că procedura nu este încă închisă”, a spus Stanoevici. Întrebat dacă suma propusă de Ministerul Culturii este de 3 milioane de euro, aşa cum a declarat pentru Mediafax, pe 14 octombrie, Valeriu Sângeorzan, directorul Departamentului de Dezvoltare, PR şi Comunicare al casei de licitaţii Artmark, Bogdan Stanoevici a declarat că această cifră nu este adevărată.”O altă informaţie falsă este că această operă a lui Brâncuşi a fost estimată la 20 de milioane de euro, ceea ce nu este deloc adevărat”, a mai spus Bogdan Stanoevici, precizând că s-au făcut trei estimări de către experţi diferiţi şi s-a ajuns la o medie de patru milioane de euro la care să se poată scoate la licitaţie sculptura. Stanoevici a mai precizat că negocierile nu s-au terminat.
Casa în care Bruce Springsteen a compus albumul „Born To Run”, la vânzare
Casa în care rockerul american Bruce Springsteen a compus piesele care alcătuiesc albumul „Born To Run” a fost pusă în vânzare contra sumei de 299.000 de dolari, informează site-ul publicaţiei New Musical Express. Bruce Springsteen a locuit într-o casă cu două camere din Long Branch, o localitate din statul american New Jersey, din 1974 până în 1975. Proprietatea este deţinută în prezent de trei fani ai cântăreţului. Ei au cumpărat-o în 2009, cu intenţia de a o transforma într-un muzeu. Proprietarii casei s-au răzgândit şi au decis să o scoată la vânzare, contra sumei de 299.000 de dolari. „Born To Run” este cel de-al treilea album de studio al rockerului Bruce Springsteen, care l-a ajutat pe muzicianul american să devină cunoscut pe plan internaţional. Lansat de casa de discuri Columbia, în august 1975, discul s-a bucurat de un succes comercial deosebit, fiind vândut în peste șase milioane de copii. În 2002, revista Rolling Stone a plasat acest material discografic pe locul al 18-lea în Topul 500 al celor mai bune albume din toate timpurile. Bruce Springsteen, născut pe 23 septembrie 1949, este cunoscut pentru popularizarea genului „heartland rock”, inspirat de oraşul natal New Jersey. Supranumit „The Boss”, Springsteen a lansat mai multe albume rock de succes, a vândut peste 120 de milioane de discuri în întreaga lume. A fost recompensat cu 20 de premii Grammy, două Globuri de Aur şi un premiu Oscar.














