V.Stoica
Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Ploiești, i-a pus pe jar pe medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe Ploiești, aseară, în jurul orei 22.00, după ce s-a prezentat cu simptome asemănătoare coronavirusului.
Acesta, care avea temperatură și alte simptome specifice unei viroze, a omis să declare medicilor că la jumătatea acestei luni s-a întors din Germania.
Pe fir au intrat și polițiștii, care au fost sesizați de un reprezentant al Spitalului Județean de Urgență Ploiești că au acest caz suspect. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul, domiciliat în Ploiești, a fost în Germania și a revenit în țară pe data de 16 martie.
Ploieșteanul are acum dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omisiunea declarării unor informații, fiind înștiințată și Direcția de Sănătate Publică în legătură cu acest caz.
Suspectul de Covid-19 a fost izolat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde i s-au prelevat probe pentru efectuarea testării pentru coronavirus.