F.T.
Deși programul cu publicul al “Arhivei” și “ Registraturii” de la Secția a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Prahova urma să fie reluat astăzi, în noul sediu din centrul comercial “Winmarkt” ( fostul Omnia, etajul III), acest lucru a fost amânat. Practic activitatea cu publicul rămâne suspendată până vineri, 4 noiembrie, inclusiv.
În acest context, reprezentanții instanței prahovene precizează, într-un comunicat de presă: “Toate acțiunile și cererile de competență funcțioanlă a secției indicate vor putea fi depuse personal la Registratura care funcționează în sediul din Ploiești, strada Văleni nr.44, în intervalul orar 9- 13”.
În schimb, ședințele de judecată planificate la această secție se vor desfășura, începând de astăzi, în spațiul de la etajul III al centrului comercial “ Winmarkt”.
Reamintim că programul cu publicul al “Arhivei” de la Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Prahova , care a funcționat în Ploiești, strada Piața Victoriei nr. 10, a fost suspendat săptămâna trecută, ca urmare a mutării sediului instanței în noua locație. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că vechiul sediu a intrat în renovare din cauza riscului de prăbușire în cazul unui cutremur.