Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat pe pagina de socializare faptul că grăsimile nu sunt inamicul numărul unu al sănătății cardiovasculare, ci zahărul, potrivit AMPRESS, care preia informaţii prezentate de doctorulzilei.ro. „Dacă ar fi să ne luăm după noile valori stabilite de americani în ceea ce privește nivelul colesterolului, un miliard de oameni de pe glob ar trebui să ia statine. Ce sunt aceste medicamente? Niște inhibitori ai producției hepatice de colesterol, pentru că nu trebuie să uităm, colesterolul nu vine din alimentație, ci este făcut de ficat. După gafă medicală din anii ‘70 când grăsimile alimentare au fost acuzate că ar crește riscul de boli cardio-vasculare (când de fapt vinovatul este zahărul), vine rândul unei alte intoxicări a industriei farma: trebuie să luăm statine pentru a diminua nivelul colesterolului în sânge și, implicit, a scădea riscul de infarct și AVC. Realitatea demonstrează din păcate că nu există o relație de cauzalitate directă între nivelul colesterolului și bolile de inima, adică mai mult de jumătate dintre cazurile de infarct apar la persoane cu colesterol normal.
Care sunt efectele negative ale statinelor? Majore și cu bătaie lungă. Pe lângă slăbiciunea/durerile musculare (mialgii) și toxicitatea hepatică, aceste medicamente scad dramatic producția de colesterol în organism- or fără grăsime (fără colesterol), nimic nu mai funcționează cum trebuie. De la secreția de hormoni până la transmiterea impulsului nervos între neuroni, de la schimburile de substanțe între celule până la gradul de hidratare al pielii, grăsimile sunt vitale. Fără grăsime nu putem trăi, nu ne putem apăra de boli, nu putem crește și nici “repara” celulele uzate.
Cel mai trist este faptul că această lipsa cronică de colesterol la nivel cerebral afectează ireversibil integritatea și funcționarea sistemului nervos, creierul se “stafidește” și se usucă, deci nu are rost să ne mirăm de explozia din ultimii ani a bolilor neurovegetative și de frecvența alarmantă a cazurilor de Alzheimer. De frica amenințărilor trâmbițate de industria farma în asociere cu o parte din lumea medicală, ne îndopăm de medicamente și ne pierdem mințile. La propriu!
Interesant este că aceste statine nu au niciun fel de efect protector în cazul femeilor și, culmea, tot la femei efectele secundare/negative sunt cele mai grave. Cât despre bărbați, nivelul crescut de colesterol nu este un factor de risc, decât în asociere cu alte elemente declanșatorii: prezența plăcilor de aterom (depuneri pe vasele de sânge), obezitate, diabet, hipertensiune, dislipidemie congenitală, adică toți factorii ce alcătuiesc Sindromul X Metabolic.
În viața reală constatăm că există nenumărate femei care trăiesc cu un nivel de colesterol peste 250 și au arterele curate, fără nicio urmă de placă de aterom și bărbați care fac infarct sau accident vascular cerebral deși analizele sunt în parametri normali. Cu siguranță suntem departe de a înțelege toate misterele corpului omenesc, însă un lucru e cert: colesterolul nu ne este dușman, ci mai degrabă aliatul de nădejde al întregului organism în general și al sistemului nervos în special”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentBox non-stop
Articolul următorAm pornit cu dreptul!