F.T.
Chiar dacă statisticile arată că, în primul trimestru al anului, infracțiunile de furt din locuințe au scăzut cu 11 la sută față de perioada similară a anului trecut, ieri, Poliția Română – prin structurile sale teritoriale județene – a lansat campania „Protejează-ți locuința și afacerea! Trăiește în siguranță”, aceasta urmând să se desfășoare până în luna decembrie.
Conform unui comunicat al Poliției Române, prin această campanie, derulată în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate (ARTS) și în colaborare cu Federaţia Serviciilor de Securitate (FSS), polițiștii îşi propun să informeze cetățenii cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe și din societăți comerciale. Activitățile se adresează atât posesorilor de locuinţe din mediul urban ori de case de vacanţă din mediul rural, cât și administratorilor de societăţi comerciale. În acest context, campania promovează măsurile elementare de autoprotecţie prin prezentarea utilităţii sistemelor tehnice de protejare a locuinţelor şi a sediilor ori a punctelor de lucru ale societăţilor comerciale, ca modalităţi eficiente de prevenire a furturilor. Pentru ca mesajul campaniei să ajungă la populație, polițiștii participă la târguri şi expoziţii tematice în cadrul cărora prezintă forme eficiente de prevenire a celor două categorii de infracţiuni, precum şi la miniexpoziţii cu tehnică modernă de securitate. De asemenea, au fost realizate 10.000 de broşuri și 2.000 de afişe, adresate cetăţenilor.
Pentru prevenirea furturilor din locuinţe, polițiștii recomandă: să alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor și achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate; să nu oferiţi necunoscuţilor informaţii despre bunurile pe care le deţineți sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii; să nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie; să nu povestiți cunoscuților și să nu postați pe reţele de socializare detalii despre plecările mai lungi de acasă; bijuteriile – în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare!
Totodată, pentru a preveni furturile din societăți comerciale, trebuie asigurat un iluminat corespunzător pe timp de noapte al uşilor de acces în societăți; să nu păstraţi sume mari de bani în casele de marcat şi nu oferiţi informaţii referitoare la paza societăţii unor persoane necunoscute; să alegeți cu grijă personalul, fiindcă, nu de puţine ori, infractorii acţionează cu sprijinul şi complicitatea personalului ce deserveşte unitatea, nu la întâmplare.