Christoph Daum: Jucătorii noştri au trecut prin iad!

România a remizat cu Kazahstan, scor 0-0, în al treilea meci al preliminariilor pentru CM 2018. Tricolorii nu au reuşit să se adapteze prea bine la condiţiile de joc (teren sintetic) din Kazahstan şi evoluţia lor a fost mult sub nivelul arătat în partidă cu Armenia. Selecţionerul Christoph Daum a fost mulţumit de prestaţia echipei. „Am văzut o echipă a României care a alergat şi a luptat fantastic. Ne-am creat câteva ocazii bune care ne puteau aduce cele trei puncte. Cei de la Kazahstan nu au avut nicio ocazie. Poate cea mai mare şansă a lor a fost şutul lui Toşca spre propria poarta. Am fost foarte bine organizaţi şi ne-am adaptat foarte repede la această suprafaţă de joc artificială. Aşadar, toată lumea trebuie să fie mândră de aceşti jucători care reprezintă România. Acesta este sportul, azi s-a întâmplat să nu câştigăm acest meci. Jucătorii noştri au trecut prin iad, au jucat în climate diferite, drumul a fost lung, apoi acest gazon artificial… În absolut tot au fost nevoiţi să meargă până la limită. Trebuie să îi felicităm pe jucători pentru că din punct de vedere fizic au dat absolut totul. Şi nu au mers doar până la limită, uneori au trecut dincolo de ea”, a spus Daum. În ceea ce priveşte situaţia României în Grupa E, acesta a spus: „Situaţia e la fel de dificilă pentru noi ca la început. Sunt patru echipe care lupta pentru primele două locuri, iar noi suntem printre acestea. Un meci important este următorul, cel cu Polonia. Dacă vom câştiga cele trei puncte atunci suntem pe un drum bun. Ne aşteptam la 7 puncte după primele trei meciuri, avem 5… să vedem de unde luăm aceste 2 puncte care ne lipsesc”.
S-au disputat în Grupa E: România – Muntenegru 1-1, Danemarca – Armenia 1-0, Kazahstan – Polonia 2-2, Armenia – România 0-5, Muntenegru – Kazahstan 5-0, Polonia – Danemarca 3-2, Kazahstan – România 0-0, Danemarca – Muntenegru 0-1, Polonia –
Armenia 2-1.

Grupa E, clasament:
1. Muntenegru (7-1) 7 puncte
2. Polonia (7-5) 7
3. România (6-1) 5
4. Danemarca (3-4) 3
5. Kazakhstan (2-7) 2
6. Armenia (1-8) 0

Câştigătoarele celor 9 grupe de calificare obţin dreptul de a juca la Campionatul Mondial de fotbal, în timp ce 8 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un baraj, în dublă manşă.