Petre Apostol

După ce a ratat calificarea pe tabloul principal la turneul WTA de categorie „International”, care se dispută în Austria, la Linz, în această săptămână, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a luat parte în concursul de dublu, de la întrecerea respectivă.
Sportiva de 23 de ani, aflată pe locul 118 în clasamentul mondial la simplu, a făcut echipă cu austriaca Barbara Haas (20 ani), situată pe poziţia 143 în ierarhia WTA la simplu. Cele două au fost direct acceptate pe tabloul principal de dublu, graţie unui wild card, însă nu au avut deloc noroc la tragerea la sorţi, iar în primul tur s-au confruntat cu perechea cotată cu a doua şansă la victoria în turneu, formată din Kiki Bertens (Olanda) şi Johanna Larsson (Suedia).
Ana Bogdan şi Barbara Haas nu au putut emite mari pretenţii în jocul cu Bertens şi Larsson, aflate între primele 45 de sportive din lume la dublu. Perechea olandezo-suedeză s-a impus, astfel, în două seturi, scor 6-3, 6-1, în doar 52 de minute de joc, reuşind cinci breakuri de-a lungul meciului, în vreme ce Bogdan şi Haas nu au câştigat decât o singură dată pe serviciul adversarelor, din nouă oportunităţi.
Kiki Bertens şi Johanna Larsson urmau, ieri seară, să se confrunte cu un dublu 100% românesc, format din Andreea Mitu şi Raluca Olaru, învingătoare în primul tur, cu Lidziya Marozava (Belarus) şi Marina Melnikova (Rusia), scor 6-4, 6-2.
Pentru Ana Bogdan, turneul de la Linz a fost de-abia al patrulea la care a participat la dublu în ultimele 12 luni şi al doilea din acest an, luând, însă, un punct în clasamentul de dublu, pentru prezenţa în primul tur. La simplu, jucătoarea din Sinaia a pierdut în al doilea tur al calificărilor, cu principala favorită a fazei preliminare, Kristyna Pliskova, din Cehia, situată pe locul 64 WTA, scor 4-6, 7-5, 0-6.