F. T.
Ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Ploiești, împreună cu luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au efectuat șase percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de viol și lipsire de libertate. Descinderile au avut loc în Ploiești și în comuna Gornet Cricov, iar la audieri au fost duse șase persoane.
Din datele strânse până în prezent de către anchetatori, a reieșit că începând cu luna iunie 2016, suspecții ar fi racolat mai multe tinere, pe care le-ar fi obligat să întreţină raporturi sexuale, într-o locație din Ploiești.
De la domiciliile indivizilor suspectați de comiterea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate au fost ridicate mai multe obiecte, printre care și telefoane și arme albe.
Aseară, suspecții erau audiați de către polițiști, urmând ca anchetatorii să decidă dacă se impune cercetarea acestora în stare de libertate sau de arest preventiv.














