Liderul Partidului România Unită (PRU), deputatul neafiliat Bogdan Diaconu, propune printr-un proiect de lege desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Proiectul de lege se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor şi prevede abrogarea Legii nr. 48/2002 de aprobare a înfiinţării CNCD. Diaconu afirma că această „instituţie bugetară” „a făcut dovadă în decursul anilor că funcţionează ca o instituţie antiromânească şi anti-naţională, fiind doar un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria lor ţară. „CNCD s-a remarcat prin amendarea tuturor românilor care au luat atitudine împotriva extremismului maghiar. CNCD a devenit un instrument de susţinere al autonomiei teritoriale maghiare şi al acţiunilor teroriste, susţinând că Beke Istvan şi Szocs Zoltan, reţinuţi pentru acte de terorism, ar fi fost discriminaţi!”, se arată în expunerea de motive. Diaconu afirmă că instituţia CNCD este „sub controlul UDMR”. Bogdan Diaconu a fost amendat de CNCD, în campania electorală de la locale – când a candidat la Primăria Capitalei – şi a avertizat atunci că va desfiinţa instituţia, fiind amendat pentru declaraţii homofobe. Pe 17 mai a depus acest proiect la Senat, însă pe 26 septembrie acesta a ajuns la Camera Deputaţilor, întrucât Senatul este cameră decizională.














