Lucian Avramescu
Din reconstituirea de la Caracal am rămas cu un plâns îngheţat și două imagini strivitoare. Monstrul Dincă, bine hrănit, tuns, frezat, parfumat probabil, degajat ca un actor de Hollywood, poartă pe braţe un manechin. Fata ucisă, închipuită din cârpe, e purtată pe braţe cu infinită grijă, maternă aș zice, de ucigaș. Pășește rar, atent parcă să n-o vateme, să nu se împiedice rănind-o pe cea pe care o legase cu sârme mai devreme, o violase, o umpluse de sânge, o asasinase. Grija jucată greţos de asasin, sub privirile consternate ale neputinciosului privitor în gaura lucioasă a televizorului, este cea mai insultătoare pentru adevăr din tot ce am văzut.
Ce reconstituire e asta? Imaginea, în toate mincinoasă, mă trimite la Pieta, lucrarea lui Michelangelo din San Pietro, în care Maica Domnului își ţine pe braţe Fiul ce fusese răstignit. Păi nemernicul ăsta, care ar trebui pus un pic cu tălpile pe jarul în care au ars fetele, ca să fie reconstituirea veridică, joacă rolul Maicii Domnului? Eu cred că în realitate a cărat-o pe Alexandra de picioare, poate că ruptă în bucăţi. Cum să-l lași să joace rolul unui tată îndurerat?
A doua imagine care mă umple de revoltă este coloana uriașă de mașini cu poliţiști, procurori, mascaţi, gură cască de la diverse instituţii de stat degeaba, criminaliști și necriminaliști. Chiar e nevoie de o sută de jandarmi să-l apere pe asasin? E nevoie din nou, la reconstituire, de 50 de dube, de 30 de limuzine care rod din buget? Nici Ceaușescu nu umbla cu o asemenea escortă. Nu-s cam mulţi, cam prea mulţi pentru o reconstituire care n-a spus deocamdată nimic în plus?
Gheorghe Dincă, nume de om, dar purtat de un monstru hidos, baletează în toate televizoarele, mândru de el, ocrotit și mângâiat pe umeri. Nimeni nu îndrăznește să-l împingă, să-l supere cu vorba sau fapta. Dincă e Dumnezeu și, enervându-se, ar putea arunca pământul anchetei în aer.
Eu vreau – dar ce contează ce vreau eu, cetăţeanul impozitat de marele nostru stat bugetar – o reconstituire a faptelor reconstituitorilor. Să fie pus pe scaun poliţistul ăla care a spus că fata ţine linia ocupată și să-l mai lase cu văicărelile ei că are cazuri mai grave. Să fie așezat acolo, la locul lui de nemuncă, să repete măgăria asasină în faţa poporului. Să fie adus în faţa casei monstrului, procurorul care a moţăit ore în șir cu cartea legii în mână în timp ce Alexandra era probabil măcelărită fiindcă nu încăpea în butoi, arsă, iar fumul nu i-a insultat nasul. Să fie reconstituită activitatea șefului poliţiștilor din zonă care se afla cu treburi la Scornicești, unde avea activităţi patriotice și nu avea timp de fleacuri. Să fie aduși la reconstituire ăia de la 112.
Domnilor, daţi liber televiziunilor să transmită adevărata reconstituire, fiindcă de fapt ce a făcut criminalul dovedit știm. Să fie reconstituite crimele în serie ale statului român. Să fie arătaţi ăia din ministere, din STS, organele îmbuibate și somnolente ale statului, grașii complici la crime. Ucigașul e multiplu. Dincă, asistat de statul român, a fost doar unealta hidoasă, dementă, obsedată, sadică. Nu ne ţineţi departe, din ce în ce mai departe de începutul criminal al cazului Caracal. Vreţi complicii? Unii participă, prin reprezentanţi, la reconstituire.
E necesară judiciar reconstituirea? Executaţi-o fără butaforie. Dar continuaţi cu cealaltă reconstituire, în care alţi numeroși gheorghedinci se fac vinovaţi de crime în serie faţă de poporul român.
