Nicoleta Dumitrescu
Condamnările la pedeapsa cu închisoarea, în cazul mega-dosarului Microsoft, au scos la iveală ceea ce deja se ştia prin interioarele sediilor de partid şi nu numai. Şi anume faptul că o campanie electorală nu se face doar pe ochi frumoşi, zâmbete largi, pupat obrajii electoratului şi împărţirea de pliante cu promisiunile candidaţilor. Se face pe bani. Mulţi şi grei. Atât de grei şi atât de mulţi încât, cu siguranţă, niciun contabil, oricât de expert ar fi el, n-ar reuşi să facă balanţa sumelor învârtite de politicieni fără să-şi prindă urechile în cifre, la propriu. Astfel, afacerea Microsoft a devoalat una dintre încrengăturile – şi cu siguranţă că nu este singura – care au fost ţesute pentru strângerea de fonduri destinate campaniei electorale din 2009.
Străveziu, înainte de a ajunge după gratii, luni seară, prahoveanul Gabriel Sandu, în ideea de a se apăra, chiar dacă nu mai era în faţa instanţei – care luase decizia definitivă, a pedepsei cu închisoarea – a mărturisit care erau regulile jocului piramidal denumit „Bani pentru partid”. Pe scurt, toţi miniştrii aveau directive clare de la partide, adică pe cine angajează şi unde angajează, recunoscând, printre altele, faptul că şi el însuşi a primit două milioane de euro, pretinşi pentru plata campaniei electorale din 2009.
În aceste condiţii, situaţia este una foarte clară, iar de aici reiese cum şi în ce fel, o dată la patru ani, după alegeri, pe funcţiile de conducere se schimbă garda, fiind instalate, cu mici excepţii, unele persoane. Se deduce, în acest caz, că fiecare în parte, dincolo de funcţia publică, mai avea şi un alt rol, acela de a… servi partidul. Iar cum interesul poartă fesul, se vede treaba că multe dintre aceste personaje aveau menirea fie de a fi intermediari, fie cotizanţi, în numele şi pentru partidul din care făceau parte.
Dacă este să dăm timpul în urmă, prin 2009, cam începe să se facă lumină despre cum şi de unde aveau unele partide fonduri ca să-i cadorisească pe români înainte de a fi chemaţi la urne. Practic, în campaniile electorale, era o adevărată întrecere, între candidaţi, de „a sensibiliza” electoratul pentru a-i vota. Pilote, geci, aparatură electronică, şepci, căciuli, fulare, şorţuri, alimente care mai de care fac parte din lungul şir de „atenţii” care au fost oferite de partide, în campaniile electorale, fără ca, la vremea aceea, să fie cineva acuzat în vreun fel că s-au tocat bani a căror provenienţă nu se cunoaşte.
Acum, în campania electorală, aşa cum s-a văzut şi la cea din iunie, pentru alegerile locale, foaia s-a schimbat, în sensul că partidele şi candidaţii lor nu mai au voie să ofere niciun fel de pomană electorală, transmiterea promisiunilor făcându-se fie prin expunere orală, fie scris, prin intermediul pliantelor. În rest, nimic! Dacă mai sunt folosiţi bani mulţi şi grei? Acest aspect poate rămâne, în continuare, o dilemă, în condiţiile în care, după cum s-a văzut, pe la Bucureşti, prin administraţia centrală şi nu numai, în continuare sunt numite anumite persoane care nu au niciun fel de legătură, cel puţin la capitolul experienţă în domeniu, cu funcţia primită.
