Ana Maxim
Nicoleta Dumitrescu

Administrația Serviciilor Sociale Comunitare din cadrul Primăriei Ploiești a început activitatea de distribuire a formularelor de cerere și declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței, aferent sezonului rece 2016 – 2017. Pentru a fi siguri că sunt luați în evidență pentru acordarea acestuia, aproape 15 0 de ploieșteni s-au grăbit deja să depună toate documentele necesare la sediul Poliției Locale din municipiu. Ieri, în curtea instituției forfota începuse la primele ore ale dimineții, printre cei interesați de modul în care statul și municipalitatea îi pot ajuta să-și plătească facturile la încălzire, în sezonul rece, fiind mulți bătrâni. Pentru a beneficia de ajutorul autorităților, în acest sens, ploieștenii trebuie să îndeplinească mai multe condiții : veniturile lunare să se situeze sub un anumit cuantum și să nu aibă în proprietate anumite bunuri mobile și imobile.
Formularele de cerere și declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței se distribuie astfel: către administratorii asociațiilor de proprietari/locatari, la persoanele care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, la Poliția Locală Ploiești, intrarea din str. Nicolae Simache nr. 2, la sediul S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L., Str. Gheorghe Doja nr.154 A și la Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova, cu sediul în Ploiești Str. General Vasile Milea nr.1. bl.A7, parter; personal, către cetățenii care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, lemne sau energie electrică, la sediul Poliției Locale Ploiești. Formularele/declaraţiile pe propria răspundere necesare acordării ajutoarelor de încălzire, atât de la bugetul de stat, cât și de la bugetul local sunt disponibile la sediul Poliției Locale, dar pot fi accesate și descărcate și de pe paginile de internet: www.asscploiesti.ro sau www.ploiesti.ro. Luni a fost prima zi în care ploieștenii au putut depune documentele pentru acordarea ajutoarelor, iar până ieri dimineață – când se formase deja coadă – se înregistraseră deja aproximativ 150 de cereri. În continuare, cei interesați pot depune aceste formulare la sediul Poliției Locale Ploiești, după următorul program: marți, între orele 8.30 – 16.30, miercuri între orele 8.30 – 18.30, joi între orele 8.30 – 16.30, vineri între orele 8.30 – 16.30. Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzire se face prin dispoziție a primarului, astfel: începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; începând cu luna următoare pentru cei care le-au depus după data de 20 a lunii. Excepţie fac beneficiarii de ajutor social, care primesc ajutorul de încălzire începând cu luna depunerii cererii, indiferent de data la care a fost depusă cererea. Sezonul rece începe la 1 noiembrie 2016 și se va încheia pe 31 martie 2017. Astfel, cei care vor ca, încă de pe factura aferentă consumului din luna noiembrie, să se regăsească diminuarea sumei de plătit, trebuie să depună cereri și dosarele aferente până pe 20 noiembrie. Și anul acesta, ploieștenii pot beneficia de ajutoare pentru încălzire atât de la primărie, cât și de la bugetul de stat, iar cei care dovedesc cu acte că întrunesc condițiile cerute de autorități pot primi ajutoare cumulate din ambele surse.
De sprijinul acordat de Consiliul Local Ploiești pot beneficia toate persoanele singure și familiile care îndeplinesc următoarele condiții : au domiciliul sau reședința în Ploiești; nu au debite la bugetul local (taxe, impozite, amenzi), nu au debite la plata cheltuielilor comune de întreținere mai mari de trei luni; nu dețin în proprietate anumite bunuri mobile și imobile ( lista acestora se găsește în documentul ce cuprinde și cererea și declarația pe propria răspundere). Ajutoarele de la Primărie se acordă familiilor care au venituri de până la 1.400 de lei lunar / membru de familie, persoanelor singure cu venituri de până la 1.500 de lei lunar, familiilor monoparentale cu venituri de până la 1.800 de lei / lunar/ membru. Valorile lunare ale compensării/ ajutorului pentru încălzirea locuinței sunt diferite, în funcție de veniturile solicitanților ( se acordă compensări în funcție de consum sau sume de bani). Este vorba despre compensări cuprinse între 10% și 73% lunar pentru cei care au locuințe încălzite cu energie termică furnizată în sistem centralizat; ajutoare constând în sume de bani cuprinse între 31 de lei și 213 lei lunar, pentru cei cu locuințe încălzite cu gaze naturale; sume între 31 de lei și 202 lei pentru ploieștenii cu locuințe ce au sisteme de încălzire bazate pe energie electrică; sume între 17 lei și 76 de lei lunar pentru cei care își încălzesc locuințele cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.
Pentru a beneficia de ajutorul de încălzire de la stat, solicitanții care au locuințe cu sisteme de încălzire pe gaze, lemne, energie electrică trebuie să aibă un venit mediu net pe membru de familie mai mic de 615 lei. Familiile formate din două sau mai multe persoane care au locuințe încălzite prin energie termică trebuie să aibă un venit mediu net pe membru de familie mai mic de 786 de lei, iar în cazul persoanelor singure acest venit trebuie să fie mai mic de 1.012 lei. Așa cum am amintit, se pot cumula cele două tipuri de ajutoare. De exemplu, o persoană singură care are un venit între 900 și 1.000 de lei va primi o compensare de 10% la plata facturii, de la bugetul de stat și de 40 % de la bugetul local ( în total 50%). Cei interesați pot obține informaţii suplimentare privind condițiile de acordare ale acestui sprijin financiar de pe site-ul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești sau la numerele de telefon 0244/384742, pentru energie termică și 0244/526090, pentru gaze naturale, lemne, energie electrică.

Aleşii ploieşteni, în competiţie cu propunerile de ajustare a preţului local al energiei termice facturate populaţiei

Apropierea alegerilor parlamentare, care vor avea loc pe 11 decembrie, îi determină pe actualii aleşi locali să fie într-o adevărată competiţie când vine vorba despre iniţiative cu mare impact la populaţie. Dovadă în acest sens stau două proiecte de hotărâre, lansate în dezbatere publică, pe tema ajustării preţului local al energiei termice facturate
populaţiei în municipiul Ploieşti. Cum era de aşteptat, propunerile n-au fost făcute la comun, adică iniţiatori să fie toţi cei 27 de consilieri ploieşteni, ci, separat, din partea a două grupuri politice, respectiv de la PNL – căruia i s-a alăturat şi primarul Adrian Dobre, şi de la PSD. De menţionat că ultima iniţiativă a fost postată, pentru consultare publică, pe site-ul Primăriei Ploieşti, pe data de 3 octombrie, după aproximativ o lună de când primul grup a propus varianta lui, situaţie ce reflectă că, deja, în prag de campanie electorală, reprezentanţii partidelor nu pierd nicio ocazie prin care să nu iasă în faţă cu tot soiul de iniţiative populiste, ca şi când subvenţiile n-ar fi suportate de la bugetul local, ci din buzunarul lor! Iar asta se vede, în cazul de faţă, din cât de darnici lasă impresia aleşii locali că ar fi cu ploieştenii. Concret, proiectul de hotărâre iniţiat de PNL vizează ca preţul local al energiei termice facturate populaţiei în municipiul Ploieşti să fie de 161, 29 de lei, fără TVA, începând cu data de 1 octombrie 2016 până la 31 martie 2017. Se mai precizează că diferenţa dintre preţul de producţie, transport, distribuţie şi furnizarea energiei termice livrate populaţiei şi preţul local facturat va deveni subvenţie, iar începând cu data de 1 aprilie 2017 se va reveni la preţul local aprobat prin hotărâre a legislativului local, respectiv de 186,97 lei/gigacalorie, fără TVA. În ceea ce priveşte cel de-al doilea proiect de hotărâre, ca să fie la concurenţă cu liberalii, social-democraţii au mai plusat la capitolul subvenţii. Concret, popunerea lor este ca preţul local al energiei termice facturate populaţiei din Ploieşti să fie de 159,29 lei/Gcal, fără TVA, începând cu 1 noiembrie 2016 până la 31 martie 2017. “Diferenţa dintre prețul de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației și prețul local al energiei termice facturate populației este în sumă de 27,68 lei/Gcal, fără TVA şi reprezintă subvenție conform art. 7 din OUG nr. 70/2011. Începand cu 1 aprilie 2017 se revine la preţul local aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr. 177/2013 al energiei termice facturate populaţiei în Municipiul Ploieşti de 186,97lei/Gcal, fara TVA”, se mai arată în proiectul de hotărâre elaborat de către social-democraţi.
Care dintre cele două proiecte de hotărâre menţionate va fi adoptat rămâne de văzut, dar, în condiţiile în care, deja, şedinţele legislativului local s-au transformat în circ electoral, mai mult ca sigur, la momentul supunerii la vot a ambelor proiecte vor ieşi scântei.
Conform legislaţiei în vigoare, preţurile locale pentru populaţie la care se facturează energia termică se aprobă de către autorităţile administraţiei publice locale. La nivelul aceleiaşi unităţi administrativ – teritoriale, preţul local pentru populaţie este unic, indiferent de tehnologiile sistemului de producere -transport şi distribuţie a energiei termice sau de tipul combustibililor utilizaţi. Diferenţa dintre costurile locale ale energiei termice şi preţurile locale pentru populaţie se alocă din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale.