F. T.
Conform unei dispoziţii a Inspectorului General al Poliției Române, la conducerea Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina a fost împuternicit comisarul şef Vasile Tache – fost comandant la IPJ Giurgiu. Acesta îl înlocuieşte, astfel, pe comisarul şef Răzvan Enache, cel care a preluat şefia şcolii în vara acestui an, după ce chestorul Ion Tomescu s-a pensionat.
În acest sens, MAI a emis următorul comunicat: „Cu aprobarea ministrului Afacerilor Interne, prin dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române, cu data de 29 septembrie a.c., comisar-şef de poliţie Tache Vasile, inspector șef al I.P.J. Giurgiu, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de director al Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» – Câmpina”.














