În stagiunea 2018-2019, la cele trei secții ale Teatrului „Toma Caragiu” au ieșit la rampă 11 spectacole. Astfel, la Secția Dramă: comediile “Piatra din casă”, de V. Alecsandri, regia Alexandru Dabija, “Cuscrii din Tirana”, de Michalis Reppas și Thanasis Papathanasiou, regia Dragoș Câmpan, “Căsătoria”, de N.V.Gogol, regia Alexandru Mazgareanu; drama “Vrăjitoarele din Salem”, de Arthur Miller, regia Vlad Cristache, spectacolul de teatru experimental
“Ultimul Godot”, de Matei Visniec, regia Bogdan Voicu, o coproductie a secţiilor Dramă și Animație. La Secția Teatrul de Revistă „Majestic”: spectacolul muzical “100 de ani de cântec”, regia George Liviu Frîncu, comediile “Crimă la Howard Johnson”, de Ron Clark și Sam Bobrick, regia Radu Gabriel, și “Ziua Recunoştinţei”, scenariul Daniel Chirilă, regia Horia Suru.
Secția Teatrul de Animație pentru copii și Tineret “Imaginario” a venit în faţa publicului cu “Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama”, de Matei Vișniec, regia Radu Dinulescu, “Flautul fermecat”, adaptare de Toma Hogea după libretul lui Emanuel Schikaneder, regia Toma Hogea, “Califul barză”, o poveste cu iz oriental scrisă de Wilhelm Hauff, regia Oana Leahu.
Conducerea teatrului ploieştean a anunţat că toate piesele menţionate vor putea fi văzute şi din toamnă, când va fi deschisă noua stagiune.