Petre Apostol
La cea de-a 64-a ediţie a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României, desfăşurată pe „Cluj Arena”, atleţii de la CSM Ploieşti, pregătiţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu, şi-au adjudecat patru medalii, dintre care trei de aur şi una de argint.
Medalia de argint a fost chiar prima performanţă obţinută de gruparea ploieşteană, prin Cristian Radu, care a sosit al doilea în proba de 400 metri (47:42 secunde), în aceeaşi cursă David Năstase, tot de la CSM Ploieşti, sosind al cincilea (47:75 secunde).
Primele medalii de aur din tabăra ploieşteană au fost obţinute de Costin Homiuc şi Alexandru Geamănu, componenţi ai echipei naţionale a României, în cadrul probei de ştafetă 4×100 de metri.
Tot la această probă, CSM Ploieşti a prezentat o echipă completă, formată din Cristian Radu, David Năstase, Constantin Andonii şi Mihai Lazăr, care a ocupat locul al patrulea.
Singura victorie de la CSM Ploieşti în concursul individual a fost obţinută de Rareş Toader, în proba de aruncare a greutăţii, atlet revenit în activitate după o absenţă de trei ani, care s-a impus cu performanţa de 20,60 metri, reprezentând un nou record naţional de tineret şi record al Campionatelor Internaţionale ale României.
În plus, reuşita i-a adus lui Rareş Toader poziţia secundă în ierarhia celor mai bune performanţe din concurs (conform tabelei internaţionale de punctaj), după Florentina Iuşco-Marincu, atleta câştigătoare a probei de săritura în lungime, cu 6.87 metri.
CSM Ploieşti s-a mai impus prin ştafeta de 4×400 metri băieţi, alcătuită din David Năstase, Constantin Andonii, Mihai Lazăr şi Cristian Radu, care a cucerit medaliile de aur, cu timpul de 3:13.07 minute.