Ana Maxim, Nicoleta Dumitrescu
În Prahova, peste 100.000 de elevi și preșcolari au participat, ieri la festivitățile de deschidere a anului școlar 2016-2017. Momente emoționante au trăit mai ales copiii veniți pentru prima dată în grădinițe și elevii care au pășit, pentru prima dată, în sălile de clasă, însoțiți de părinți. În Prahova, în unele localități, elevii au parte de condiții moderne de studiu, însă există și zone în care nu se pot asigura nici măcar condițiile obligatorii pentru desfășurarea activității. Opt unități de învățământ – cele mai multe din mediul rural – nu dețin autorizații sanitare de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică, unele dintre acestea neavând condiții elementare, cum ar fi racorduri la o rețea de apă curentă, toalete igienizate sau săli de clasă dimensionate în concordanță cu numărul de elevi. În ceea ce priveşte debutul noului an şcolar, Ploieştiul nu înregistrează, însă, probleme, a anunțat ieri, primarul Adrian Dobre. Investiţiile programate în perioada vacanţei au fost terminate, rămânând de finalizat o serie de lucrări prevăzute pentru spaţiile exterioare, garduri ori alei care duc către unităţile de învăţământ. Pentru acest an, în vederea efectuării reparaţiilor curente la unităţile de învăţământ, inclusiv creşe, au fost încheiate două contracte în valoare de peste două milioane de lei, fiind realizate lucrări de ignifugări, reparaţii sau înlocuiri a instalaţiilor electrice, de încălzire şi a celor sanitare, igienizări, înlocuire a tâmplăriei, montat jgheaburi, reparaţii la acoperişuri etc. Legat de prevederile ce vizează apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, edilul a precizat că legislaţia a fost modificată. “Sunt câteva unităţi de învăţământ pentru care se va proceda la achiziţia serviciilor de întocmire a scenariului privind securitatea la incendiu, documentaţie necesară obţinerii autorizaţiei de profil. Este vorba despre Şcoala gimnazială „Sf. Vasile“ – locaţia de pe Bulevardul Republicii, Şcoala gimnazială „I.A. Bassarabescu“, Colegiul Naţional „I.L. Caragiale“, grădiniţele cu program normal „Crai Nou“- locaţia de pe str. Bobâlna şi 28. Pentru Grădiniţa 38, care era cu probleme, de asemenea, în ceea ce priveşte avizul de funcţionare, s-a găsit o soluţie. Concret – dintre cele opt clase deja formate, două vor fi transferate la grădiniţa „Rareş Vodă”, a anunţat primarul. Acesta a mai menţionat că s-au finalizat şi acţiunile de dezinsecţie atât din jurul spaţiilor de învăţământ, dar şi al spaţiilor verzi, de ieri urmând să se acţioneze pe zonele verzi aflate în jurul blocurilor. Actualul an școlar va avea 35 de săptămâni de cursuri, structurate în două semestre: semestrul I care va dura până pe 3 februarie 2017 şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017) și aduce o serie de noutăți. Astfel, faţă de anii anteriori, programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor, iar în procesul de admitere în învăţământul liceal de stat, ponderea mediei claselor V-VIII în calculul mediei de admitere a fost redusă la 20% (de la 25%). Acesta este și primul an de învățământ în care este aplicat Statutul Elevului.














