N.D.
Consiliul Judeţean Prahova şi Centrul Judeţean de Cultură Prahova au organizat, în perioada 9-11 septembrie, a doua ediție a Festivalul folcloric „Prahova iubeşte Basarabia”. Proiect inclus în cadrul Programului Național România 100, festivalul a avut ca principal obiectiv cunoaşterea, promovarea, valorificarea tezaurului etnocultural şi introducerea acestuia în circuitul naţional al manifestărilor artistice ale genului. Și se pare că organizatorii și-au atins aceste obiective, având în vedere numărul mare de oficialități și invitați prezenți, dar în mod special al prahovenilor care, de vineri după-amiază, s-au oprit în centru, în fața Palatului Culturii, pentru a vedea că nu există graniță peste Prut atunci când se cântă și se joacă românește. De fapt, că ”România n-a avut niciodată graniță la Prut” a fost și mott-ul sub spiritul căruia s-a desfășurat acest festival la care au participat, alături de ansambluri folclorice din România, ansambluri folclorice şi interpreţi din raioanele Republicii Moldova înfrăţite cu judeţul Prahova, respectiv din Călăraşi, Cimişlia, Leova, Basarabeasca, Hînceşti, Cahul şi raionul Cernăuţi din Ucraina. Astfel, conform organizatorilor, la Ploiești au fost prezenți peste 200 de artişti care au reprezentat specificul etnofolcloric al zonelor din care provin.
Manifestările au debutat vineri după-amiază, pe scena amplasată lângă Palatul Culturii din Ploiești, și s-au bucurat de prezența unui numeros public și a mai multor oficialități. Din program nu a lipsit nici tradiționala ,,Hora Unirii”, în care s-au prins atât participanții de la festival, cât și reprezentanții autorităților locale și județene, dar și prahovenii prezenți la acest festival.
Sâmbătă după-miază, manifestarea a inclus și o paradă a portului popular, desfășurată pe traseul Piața Mihai Viteazul – Bulevardul Republicii – Palatul Culturii, la care au participat ansamblurile folclorice atât din Prahova, cât și din Republica Moldova și Cernăuți. Tot sâmbătă, oficialităţi din Republica Moldova şi o delegaţie a administrției județene prahovene – condusă de vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă, au avut o întrevedere la ,,Universitatea Petrol-Gaze” în scopul dezvoltării, pe viitor, a unor parteneriate, dar și în vederea încurajării tinerilor basarabeni de a studia la Ploiești. Totodată, o parte dintre ansamblurile venite din Republica Moldova, alături de oficialităţi locale şi judeţene, au participat la sărbători locale desfăşurate în judeţul Prahova, respectiv ,,Festivalul Caşcavelei” de la Valea Doftanei, şi ,,Sărbătoarea castanilor” din comuna Măneşti.
Festivalul ”Prahova iubește Basarabia” s-a încheiat ieri, prin organizarea, la Parcul Bucov, a unui spectacol folcloric.














