N.Dumitrescu
În orașul Aspropyrgos, din Grecia, cu care municipiul reședință al județului Prahova s-a înfrățit în anul 2016, recent s-a inaugurat Biblioteca ”Ploiești”. Înființarea acestei instituții, în urmă cu câteva zile, a fost posibilă grație implicării deputatului prahovean Dragoș Zisopol – președintele Uniunii Elene din România. Dorind amenajarea unei biblioteci în oraşul elen menţionat, care să reprezinte în același timp un centru de cultură şi civilizaţie românească, Dragoș Zisopol s-a implicat, anul trecut, la Ploiești, într-o campanie de strângere a fondului de carte, în limba română. Inițiativa a avut la bază și faptul că în orașul grecesc cu care s-a înfrățit Ploieștiul acum trei ani este prezentă și o importantă comunitate de români, copiii acestora urmând cursuri în limba maternă. Pentru susținerea acestui proiect, dar și pentru că Uniunea Elenă din România – care are o filială inclusiv în Prahova – este cea mai activă organizație care funcționează în România, autoritățile locale din orașul grecesc i-au conferit lui Dragoș Zisopol titlul de ”Cetățean de onoare al oraşului Aspropyrgos”, acesta fiind 0prezent în Gecia alături de o delegație din Prahova, din care au făcut parte și reprezentanți ai filarmonicii ploieștene. Astfel, în semn de recunoștință pentru bunele relații de colaborare dintre Filarmonica „Paul Constantinescu” și Republica Elenă, parteneriatul cu Uniunea Elenă din România fiind unul care datează de mai mulți ani, directorul filarmonicii, Vlad Mateescu, a oferit distincții – constând în plachete aniversare – președintelui Asociației Româno-Elene de Prietenie și Dezvoltare „Sfinții Constantin și Elena” din Aspropyrgos, Mariana Conduraru, precum și primarului localității Aspropyrgos, Nikolaos Meletiou.
Mai trebuie adăugat și faptul că delegația prahoveană care s-a deplasat în orașul grecesc s-a întâlnit și cu ambasadorul României la Atena, Lucian Fătu. Întrevederea a avut loc în contextul în care România deține președinția Consiliului European, întâlnirea oficială concretizându-se, pentru reprezentanții filarmonicii din Ploiești, într-o serie de noi invitații la evenimente importante. Astfel, artiștii filarmonicii au fost invitați să susțină un concert la Zappeion – Atena, dar și la manifestările dedicate împlinirii a 200 de ani de la cucerirea Independenței Republicii Elene, programate să aibă loc în anul 2021.