Vladimir Putin a declarat, într-un interviu acordat Bloomberg, că dacă cineva doreşte să dezbată subiectul Kaliningrad, atunci trebuie discutat şi subiectul privind frontierele din estul şi centrul Europei stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv chestiunea privind Transilvania. „Dacă cineva doreşte să înceapă să revizuiască rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, ei bine, haideţi să încercăm să dezbatem subiectul. Dar atunci trebuie să dezbatem nu numai subiectul Kaliningrad, ci întregul ansamblu, începând de la partea estică a Germaniei până la Liov, care a făcut parte din Polonia, şi tot aşa. Există, de asemenea subiectul cu Ungaria şi România. Dacă cineva vrea să deschidă Cutia Pandorei (…), mergeţi înainte.(…)”, a spus preşedintele Rusiei, răspunzând la întrebarea dacă ia în considerare să înapoieze Angelei Merkel regiunea Kaliningrad, citat de Hungary Today.














