Filtru pe Bulevardul din Ploiești, amenzi pentru conducătorii auto care călcau acceleraţia până aproape de podea
F. T.
Atenție, vitezomani ! Intervalul orar 1-3 noaptea este cel mai periculos pentru dumneavostră, cel puțin pe Bulevardul din Ploiești, în cazul în care călcați accelerația până la podea.
Nu de alta, dar în noaptea de duminică spre luni (10/11 februarie), polițiștii rutieri au continuat ce începuseră cu o noapte înainte (în același interval orar, ce coincidență !), și anume combaterea și sancționarea excesului de viteză.
Și, dacă în precedenta noapte (sâmbătă spre duminică), au fost date numai 16 amenzi – dintre care 10 pentru viteză excesivă -, ori dacă recordul în ceea ce privește depășirea vitezei legale a fost de ”doar” 77 de kilometri la oră, altfel au stat lucrurile cu ocazia ultimului filtru. O confirmă reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, care, printr-un comunicat de presă, precizează faptul că au fost date ( în noaptea de duminică spre luni, 27 de sancţiuni contravenționale – dintre care 15 pentru depășirea vitezei regulamentare – în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
De asemenea, cum scriam mai sus, și recordul de viteză a fost doborât, în sensul că, dacă un tânăr a fost prins cu ocazia primei razii nocturne călcând accelerația astfel încât acul vitezometrului a arătat 77 de kilometri la oră, ieri noapte, un alt brav șofer, în vârstă de 22 de ani, a ridicat ștacheta, atingând 98 de kilometri la oră ! Firește, oamenii legii l-au amendat cu 870 de lei. Iar în contextul în care, din nou, poliția prahoveană avertizează că “astfel de acțiuni” vor continua, sfatul nostru, adresat conducătorilor auto, este acela de a nu călca accelerația peste limita legală pe Bulevardul Independenței, în amintitul interval orar 1-3.
Nu garantăm, însă, că filtrele nocturne nu vor fi instituite şi în ale zone ale orașului și vor fi funcționale în alt interval orar…