Ana Maxim
Prahovenii nemulțumiți de modul în care autoritățile se ocupă de problemele lor nu ezită să apeleze la Avocatul Poporului pentru a solicita ajutor. Instituția apără interesele și libertățile cetățenilor și are rol de mediator între aceștia și autorități, căutând soluții atunci când îi sunt semnalate probleme. Din anul 2007 există și la Ploiești un Birou Teritorial al Avocatului Poporului, la care sute de cetățeni din Prahova apelează, în fiecare an, pentru că se consideră nedreptățiți de instituțiile statului. Și în primul semestru al anului acesta, sesizările din partea cetăţenilor au fost numeroase. Reprezentanții instituției au primit în audiență 510 prahoveni și au înregistrat de la cetățenii din județ 95 de petiții și 176 de apeluri telefonice. Experții Biroului Teritorial Ploiești au deschis dosare pentru 68 de cazuri, au soluționat 59 de dosare, 80% dintre acestea cu rezultate favorabile pentru petenți. Cei mai mulți prahoveni au reclamat încălcări ale dreptului de proprietate ( faptul că nu au fost puși în posesia unor imobile, că au primit titluri de proprietate ce conțineau diverse erori – fie la transcrierea unor nume, fie la dimensiunile unor parcele ), dar și faptul că instituțiile publice nu le răspund în termenul legal atunci când solicită informații publice, după cum ne-a precizat Ioana Enache – expert coordonator al Biroului Teritorial Ploiești al Avocatului Poporului (în foto). Frecvente au fost și sesizările referitoare la pensii, oamenii fiind nemulțumiți fie de modul în care li s-a recalculat dreptul la pensie, fie de faptul că nu au fost valorificate unele documente depuse de ei la dosarul de pensie. Totodată, mulți au sesizat problema locuințelor sociale pentru familiile aflate în situații speciale. Cele mai multe reclamații au vizat primăriile, Casa Județeană de Pensii Prahova și Inspectoratul Teritorial de Muncă, ne-a mai precizat Ioana Enache. În primul semestru al acestui an, în 22 de cazuri, petițiile nu au fost de competența instituției Avocatul Poporului, dar persoanele respective au primit îndrumări referitoare la modul în care pot soluționa problemele semnalate. Anul acesta, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu posibila încălcare a dreptului la ocrotirea sănătății, după ce, la sfârșitul anului trecut, mai mulți elevi din Prahova s-au simțit rău, ca urmare a consumului de lapte și corn. După o serie de verificări la mai multe autorități, instituția a emis o serie de recomandări pentru Inspectoratul Școlar Prahova și Direcția de Sănătate Publică.
În competența Biroului Teritorial Ploiești al Avocatului Poporului sunt cuprinse și județele Buzău și Dâmbovița, însă cei mai mulți petenți au provenit din Prahova, având în vedere că biroul se află la Ploiești, în sediul Palatului Administrativ. În semestrul I al anului 2016, din toate cele trei județe au fost primiți în audiență 684 de cetățeni și au fost înregistrate 165 de petiții și 301 apeluri telefonice. Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului are sediul în Palatul Administrativ, Bulevardul Republicii nr.2-4, intrarea H, camera 155, tel/fax- 0244.593.227, programul de audiențe fiind de luni până joi, între orele 9.00-16.00, și vineri, între orele 9.00-14.00. Petițiile pot fi trimise și prin poștă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau prin fax. Petițiile adresate instituției sunt scutite de taxa de timbru, iar audiențele sunt gratuite.














