V. S.

Peste două mii de spray-uri iritant-lacrimogene pe bază de extract de ardei iute vor ajunge la unele categorii de salariați ai Poștei Române, după finalizarea procedurilor de achiziție derulate la nivel național de către această companie.
Potrivit repartizării spray-urilor iritant lacrimogene, dintre cele 16.500 de bucăți (evaluate la circa 165.000 de lei fără TVA), 2.092 vor ajunge la depozitele poștei de la Ploiești, acestea urmând să fie folosite drept mijloace de autoapărare de către angajați care au asupra lor valori, așa cum sunt și poștașii.
Potrivit solicitărilor Poștei Române, spray-urile iritant-lacrimogene vor avea în compoziție inclusiv extract de ardei iute și alți compuși care să nu cauzeze vătămări corporale grave sau care să pună în pericol viața celor împotriva cărora se folosesc.
În ultimii ani, au existat cazuri în care factorii poștali au fost atacați și tâlhăriți, în special în zilele în care distribuiau pensiile, asemenea evenimente petrecându-se și pe raza județului Prahova.