Petre Apostol

Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan şi-a aflat, ieri, adversara din turul întâi al primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, care se desfăşoară la Melbourne. Aflată pe locul 81 în clasamentul mondial (în coborâre cu cinci poziţii faţă de săptămâna trecută), sportiva de 26 de ani din Sinaia este acceptată direct pe tabloul principal, iar aceasta urmează să se confrunte, în prima rundă, cu o jucătoare din calificări.
Astfel, Ana Bogdan o va avea ca adversară pe Iga Swiatek, o sportivă originară din Varşovia, Polonia, în vârstă de numai 17 ani. Jucătoarea poloneză ocupă locul 178 în clasamentul mondial, iar anul trecut, la junioare, s-a remarcat la două turnee de Mare Şlem. Swiatek a reuşit să-şi adjudece marele trofeu la simplu la Wimbledon, în vreme ce la Roland Garros a câştigat turneul la dublu, la simplu oprindu-se în semifinale.
Totodată, aceasta a fost prezentă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, unde s-a impus la dublu, iar la simplu a pierdut în sferturile de finală.
În faza preliminară de la Australian Open, disputată în această săptămână, Iga Swiatek ANA Bînvins-o, în primul meci, pe a şasea favorită de pe tabloul calificărilor, Olga Danilovic (locul 109 WTA), din Serbia, la capătul a două ore de joc, scor 1-6, 7-6 (4), 7-5. A trecut, apoi, de Aliona Bolsova Zadoinov (locul 170 WTA), din Spania, scor 7-6 (1), 6-2, după care, ieri, în ultimul tur preliminar, a învins-o şi pe Danielle Lao (locul 169 WTA), din Statele Unite ale Americii, scor 6-1, 6-3.
Ana Bogdan şi Iga Swiatek nu s-au mai întâlnit, până acum, în mod direct în circuitul profesionist de tenis, partida fiind programată să se desfăşoare în cursul zilei de marţi, 15 ianuarie. Câştigătoarea meciului urmează să evolueze, în turul secund, împotriva învingătoarei dintre Camila Giorgi (locul 27 WTA, cap de serie nr. 27), din Italia, şi Dalila Jakupovic (locul 82 WTA), din Slovenia.
La ediţia de anul trecut a turneului de la Melbourne, jucătoarea din Sinaia a ajuns până în turul al treilea, unde a fost învinsă de americanca Madison Keys (care avea să se oprească în sferturi), eliminând-o în runda inaugurală pe a 11-a favorită de atunci a întrecerii, Kristina Mladenovic, din Franţa.