Deţinuţi ploieşteni, act caritabil pentru o fetiţă de 4 ani
F.T.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Palatul Culturii din Ploieşti, trei persoane private de libertate de la Penitenciarul Ploieşti au participat la spectacolul caritabil “Ploieştiul alături de Maya ”, acestea susţinând un recital de muzică populară alături de artişti prahoveni.
Conform unui comunicat de presă al Penitenciarului Ploieşti, „evenimentul a fost organizat de ploieşteanul Gabriel Dima – Infoploiesticity, alături de alţi parteneri, pentru ajutorarea Mayei Ştefan, o fetiţă în vârstă de 4 ani, din Ploieşti, care suferă de dipareză spastică, micuţa având nevoie urgentă de o operaţie în Turcia, care implică resurse financiare peste puterile familiei sale. Prin această acţiune caritabilă a fost marcată, în acelaşi timp, Ziua Internaţională a Tineretului, sărbătorită anual la data de 12 august”.














