Cum se obţine avizul pentru tăieri-toaletări arbori?
Ştiu că, în cazul în care se doreşte tăierea unui arbore, trebuie respectate anumite prevederi. Aş dori să aflu care sunt acestea, şi cărei instituţii trebuie să mă adresez.
Marina Pop, Ploieşti
* * *
Conform societăţii Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti, pentru tăierea unui arbore este necesar un aviz. Pentru obţinerea acestuia sunt necesare următoarele documente: cerere ştampilată de către asociaţia de locatari, în cazul în care solicitantul locuieşte la bloc. În cerere se menţionează codul fiscal al asociaţiei respective, iar documentul se înregistrează la registratura SC SGU Ploieşti SRL, din strada Văleni nr.32. Dacă solicitantul este persoană fizică, acesta va completa cererea în nume propriu, menţionând datele de identitate. În urma cererii depuse la SC SGU Ploieşti SRL, solicitantul trebuie să aştepte un aviz pozitiv sau negativ (prin poştă) din partea autorităţii. Pentru fiecare solicitare avizată, de tăiere-toaletare arbori, se percepe un tarif de 1 leu/arbore conform actelor normative în vigoare.














