Violeta Stoica
Curtea de Apel Brașov – instanța la care fusese strămutat dosarul în care un prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia este acuzat de luare de mită și spălare de bani – s-a pronunțat, luni, în această cauză care s-a judecat timp de doi ani la instanța de fond.
Iulian Văduvan, trimis în judecată în luna iulie 2016, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei cu un termen de încercare de șase ani. Practic, condamnarea a avut la bază contopirea a două pedepse a câte trei ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și pentru spălare de bani în formă continuată. Pe lângă pedeapsa principală, judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au mai pronunțat și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, și aceasta fiind suspendată pe același termen de șase ani.
Instanța a dispus și confiscarea de la inculpatul Văduvan Iulian Costin a sumei de 103.610,74 lei, despre care s-a reținut că au fost dobândiţi prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost găsit vinovat, magistrații menținând și sechestrul asigurător instituit asupra unor bunuri ale fostului prim-procuror de la Sinaia.
În rechizitoriul întocmit la trimiterea în judecată, procurorii de la DNA Ploiești arătau că “în perioada 2007-2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în timp ce îndeplinea funcția de prim-procuror și efectua și supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins și a primit cu titlu gratuit, în mod repetat, de la un om de afaceri (denunțător în cauză) carburant auto pentru alimentarea autoturismelor pe care le deținea, cuantificat la 9.819,69 litri în valoare totală de 46.863,79 lei, precum și sume de bani în cuantum de 105.815,67 lei.
Aceste foloase au fost pretinse și primite de magistrat în schimbul asigurării protecției omului de afaceri, în sensul soluționării cât mai rapid sau în mod favorabil (după caz) a plângerilor penale formulate de denunțător împotriva altor persoane și instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum și pentru soluționarea favorabilă a cauzelor care îl vizau pe el sau societățile pe care le reprezenta. În cursul anului 2009, în același scop al asigurării protecției, inculpatul Văduvan Iulian Costin a pretins și primit indirect de la un alt om de afaceri suma de 10.000 de lei.
În acest context, în perioada 2007–2015, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în nume propriu sau ca prim procuror, a adoptat soluții favorabile denunțătorilor în 12 dosare penale. Totodată, în perioada 2008-2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 115.815,67 lei, pretinsă și primită cu titlu de mită de la cei doi oameni de afaceri, cerându-le acestora, în prealabil, să o disimuleze în forma unor contracte de sponsorizare încheiate între firmele acestora și soția sa. O parte din bani a fost folosită pentru deplasările inculpatului și ale soției sale în străinătate la diverse manifestări în domeniul medical, iar o altă parte a fost retrasă în numerar”.
În privința unuia dintre “contractele de sponsorizare”, judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au decis achitarea lui Iulian Văduvan, din cele 11 acte materiale reprezentând infracţiunea de luare de mită în formă continuată rămânând cu 10 acte materiale reprezentând nouă sponsorizări şi combustibilul pretins.