Petre Apostol

Unul dintre cei mai apreciaţi jucători de handbal din ţară din ultimii 15 ani, ploieşteanul Ionuţ Georgescu, arată că vârsta chiar este doar un număr… Asta deoarece, deşi a ajuns la 36 de ani, este unul dintre principalii marcatori ai echipei Steaua Bucureşti în debutul de sezon, unul foarte complicat pentru trupa roş-albastră. Georgescu şi co. evoluează, în afară de întrecerile interne, atât în SEHA League, competiţie regională din sud-estul Europei, cât şi în Cupa EHF, unde au avansat în al doilea tur preliminar.
Golgheter al campionatului naţional în două rânduri cu Uztel Ploieşti, în sezoanele 2005/2006 şi 2006/2007, Ionuţ Georgescu arată o formă excelentă în acest început de sezon şi asta amplifică regretul că în Prahova nu mai există echipe la care asemenea jucători să poată fi urmăriţi.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentInfomedica
Articolul următorDin culise