Luiza Rădulescu Pintilie
Trecut prin mâinile a 25 de miniştri ai Educaţiei – în 2012 ocupând acest rang nu mai puţin decât 6 (!) persoane – şi a „inteligenţei” a zeci de reforme pretinse drept revoluţionare, învăţământul românesc se tot întrece în ultimii ani în scandaluri, incompetenţă şi haos, doborându-şi record după record. Iar „performanţa” acestei tradiţii rămâne valabilă şi cu mai puţin de două săptămâni înaintea primului clopoţel ce va anunţa intrarea într-un nou an şcolar… Fiindcă scandalul manualelor care a încins şi mai mult sfârşitul de august şi prefaţează inacceptabil deschiderea unui nou an şcolar nu e de ieri de azi, nici măcar din 2017 sau 2016. Aproape nu a fost redeschidere a şcolilor care să nu fi fost umbrită, după 1990, de problema manualelor pentru elevi. Dacă s-a trecut cu bine de etapa licitaţiei şi a achiziţiei, s-a întârziat tipărirea, iar manualele nu au ajuns la timp în şcoli. Dacă totuşi elevii le-au găsit pe bănci în prima zi de şcoală, tot de atunci au început să se observe şi greşelile de conţinut. Am umple o pagină de ziar cu exemple de acest fel din anii trecuţi fiindcă nici măcar manualul de Religie nu a scăpat de păcatele acestea ! Dar ceea ce se întâmplă în acest an are şanse să intre direct în topul scandalurilor de vârf legate de manuale, declarând Ministerul Educaţiei direct repetent la îndatoririle sale încă înaintate de a fi intrat în noul an şcolar !
Un scandal care face şi mai actuală o părere pe care am mai exprimat-o în acest colţ de pagină: credibilitatea Ministerului Educaţiei – batjocorită nu o dată de incompetenţa, de slugărnicia politică de toate culorile şi de interesele de toate felurile ale celor puşi să îl conducă – e salvată de fiecare dată, în teritoriu – cum le place oficialilor de la Bucureşti să-şi definească „moşia” ministerială pe care o păstoresc – de profesorii care încă îşi fac datoria, de elevii care încă mai pun ceva preţ pe şcoală şi de părinţii care nu au trecut încă în tabăra celor care nu mai cred că acela care are carte are şi parte ! Altfel, dezastrul din învăţământ ar fi fost şi mai mare decât este, iar în era în care tot invocăm virtuţile educaţiei şi ale comunicării cifrele despre analfabetismul funcţional şi abandonul şcolar ar fi fost şi mai alarmante decât sunt. După chipul şi asemănarea ministrului „Genunche”, ca să dăm doar exemplul lui Liviu Pop, deşi lista deţinătorilor de portofoliu ministerial la Educaţie certaţi cu Gramatica e mult mai amplă. Şi în ciuda repetatelor declaraţii că învăţământul românesc reprezintă un sector strategic şi o prioritate naţională ! Atât de strategic şi atât de prioritar încât, într-o Europă care îşi stabileşte standarde din ce în ce mai înalte pentru domeniul Educaţiei, România distruge încet şi sigur şi viitorul atâtor generaţii şi pe cel al propriei deveniri. Este inadmisibil ca, în faţa greşelilor grosolane din manualele de Geografie şi de Istorie după care ar urma să se înveţe în anul de învăţământ ce se va deschide în curând, Ministerul Educaţiei să considere că o erată rezolvă totul. Ba să se caute acoperire într-un aviz ştiinţific, în notorietatea autorilor şi în ameninţarea cu Tribunalul a celor care vor fi găsiţi vinovaţi!Să se paseze totul la nivelul societăţilor ştiinţifice de profil, care să se războiască în specialişti unii mai buni decât ceilalţi încât efectul e cel care se vede, tipărit negru pe alb în manualele în discuţie.
De parcă destinele a milioane de elevi s-ar putea corecta mai devreme sau mai târziu scriind o simplă erată ! De parcă „daunele” aduse, cum rezumă acelaşi minister, înseamnă doar banii cheltuiţi pentru tipărirea manualelor pline de greşeli şi ignorând, de fapt, esenţa problemei: transformarea – pentru a nu ştim câta oară – a profesorilor puşi să predea după aceste manuale şi a elevilor care ar trebui să le înveţe „ca pe apă” în victime sigure. Făcându-se că uită că există un Centru Naţional de Evaluare şi Examinare care are în responsabilitate şi coordonarea procesului de evaluare a manualelor şcolare şi de care nu ar fi trebuit să treacă, în niciun fel, cărţile pline de atâtea erori, de la denumiri greşite, hărţi inexistente pline de inadvertenţe – asta ca să fim blânzi şi să nu facem trimitere directă la neştiinţă şi incompetenţă, citări incorecte ale surselor istorice, informaţii neactualizate. Nu intrăm în amănunte, dar să pui, de exemplu, pe hartă Marea Moartă în loc de Marea Roşie e o dovadă clară că au cam… murit seriozitatea şi responsabilitatea, iar situaţia nu e… roşie, ci de-a dreptul albastră, dacă se mai poate glumi cu o situaţie atât de gravă ! De aceea e mai mult decât clar că soluţia nu poate să fie găsită cu o simplă rugăciune, cum erau îndemnaţi printr-o lecţie din manualul de Religie – girat de acelaşi minister – să procedeze elevii dacă se pierd de părinţi prin magazine, cerându-li-se să nu se panicheze, ci să aplice imediat planul „B”, adică să se închine şi să se roage cu atâta convingere la Dumnezeu să-şi regăsească părinţii încât să nu se oprească nici măcar atunci când aceştia îi sună disperaţi, alergând încolo şi încoace printre rafturi! Ce-ar fi să încerce, pentru început, distinşii oficiali ministeriali mai bine cu câteva demisii ?!? Iar apoi să fie traşi la răspundere pentru toate daunele materiale şi morale ale iresponsabilităţii lor?!
