Ana M.
Astăzi, în toată țara se desfășoară proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2016. În Prahova, 893 de profesori s-au înscris la acest examen, care este organizat în trei centre: Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Colegiul „Spiru Haret” din Ploieşti. Candidaţiii vor avea acces în săli începând cu ora 8.00, cel mai târziu până la ora 9.00. Examenul va începe la ora 10.00 și va dura patru ore. Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 151 discipline de concurs sunt asigurate, pentru întreaga țară, de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul www.subiecte2016.edu.ro. În Prahova, rezultatele vor fi afișate pe 27 iulie, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean din Ploieşti, dar vor fi publicate şi pe site-ul www.titularizare.edu.ro. Profesorii vor putea depune contestaţii la sediul ISJ, camera 14, atât pe 27 iulie, între orele 14.00 – 20.00, cât și pe 28 iulie, între orele 10.00 – 14.00, potrivit informațiilor afișate pe site-ul instituției. Rezultatele finale vor fi afișate pe 3 august. În Prahova pot fi ocupate 1.505 posturi complete și incomplete, dintre acestea peste 1.300 fiind pe perioadă determinată, adică netitularizabile. Doar 166 de posturi pe perioadă nedeterminată (titularizabile) sunt disponibile. La nivel național, la proba scrisă a examenului de titularizare s-au înscris 26.586 de candidaţi, dintre care 3.825 de candidaţi sunt absolvenţi de învăţământ superior din promoţia curentă. În întreaga țară sunt disponibile 4.422 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (2.861 în mediul urban şi 1.561 în mediul rural) şi 45.570 pentru angajare pe perioadă determinată. Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar (1.082), învăţători/profesori pentru învăţământ primar (878), muzică instrumentală (254), educaţie fizică şi sport (183) şi limba engleză (168). Lucrările scrise vor fi evaluate în 11 centre organizate la nivel național. Pentru a putea ocupa posturi didactice pe perioadă nedeterminată (titularizabile), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba practică în profilul postului, cât şi la proba scrisă. “Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 8 şi 9 august. Transformarea posturilor şi actualizarea listei posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă determinată rămase neocupate vor avea loc pe 10 august. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată are loc în perioada 26-29 august 2016. Emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră sunt programate în perioada 11-29 august. În perioada 16-25 august se desfăşoară detaşarea la cerere sau în interesul învăţământului, etapă de mobilitate la care poate participa doar personalul didactic titular (anagajat pe perioadă nedeterminată). Cadrele didactice care, în perioada 13-20 mai 2016, nu au depus cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, au această posibilitate în zilele de 16 şi 17 august, prin concurs specific”, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării Științifice.















