A. M.
Lotul național al României pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Vietnam, din care face parte și Alexandru Zancă de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești, a ratat participarea la competiție. Cei patru elevi însoțiți de doi profesori au ajuns vineri seară în aeroportul Ataturk din Istanbul, de unde ar fi trebuit să ia un alt avion către Hanoi, Vietnam. Din cauza violențelor izbucnite în Turcia, în urma tentativei eșuate de lovitură de stat, elevii nu au mai putut să-și continue călătoria. Ei au petrecut mai multe ore în aeroport, timp în care au fost anunțați că toate zborurile au fost anulate. Elevii au trăit pe aeroport clipe de teroare, au auzit focuri de armă trase în exteriorul aeroportului, au fugit împreună cu alți turiști pentru a se adăposti fie într-un colț mai ferit din aeroport, fie după niște bănci din interiorul acestuia, după cum ne-a declarat, ieri, Alexandru Zancă. În final, au reușit să se întoarcă în țară sâmbătă noapte, cu o cursă Tarom, pentru care nu a mai fost nevoie să mai cumpere bilete. Ministerul Educației a încercat să găsească alte soluții pentru a-i trimite pe elevi la Olimpiada Internațională de Biologie, care începe astăzi, dar în final i-a anunțat că nu a reușit acest lucru și nu vor mai pleca spre Vietnam. Alexandru Zancă se calificase primul în lotul restrâns pentru participarea la Olimpiadă. Ceilalți elevi sunt din București, Vaslui și Cluj.














