Leon Chirilă

După articolul publicat lunea trecută – „Cu capul în nori” – o bună cunoştinţă a ţinut să mă… corecteze, menţionând că marii noştri conducători din aste vremuri – despre care am făcut vorbire – nu sunt cu capul în nori, ci, a spus el, cu capul în… traistă! Omul mi-a şi argumentat, pe scurt, necesitatea respectivei corecturi menţionând – ceea ce, de fapt, bănuieşte multă lume – că şeful statului, premierul şi mulţi alţi demnitari „tehnocraţi” n-au nicio legătură cu ţara şi poporul din moment ce unul trage hăis şi altul cea, unul preferă plimbările prin SUA, celălalt „se vântură” prin cu totul alte zări ale mapamondului (recent, Canada, Vietnam, Mongolia) , iar cei care mai stau „pe-acasă” se străduiesc să ne convingă că n-au habar de ceea ce trebuie făcut pentru a se mişca lucrurile spre mai bine. Adică, acel mai bine pentru care a ieşit lumea în stradă şi a schimbat un guvern care, de bine, de rău, cam ţinea o anumită direcţie! Cu alte cuvinte, conducerea actuală a României s-ar afla cu capul în traistă şi… ”orbecăeşte, îngăimând vorbe care n-au nicio legătură cu practica dezvoltării societăţii” – cum avea să conchidă… ”corectorul” meu.
Pentru moment, am apreciat că vorbele sale conţin şi o anume doză de nemulţumire a sa, generată de lentoarea cu care, cum spuneam, se mişcă lucrurile în ţară; şi chiar căutam argumente să mai…”îndulcesc” un pic sensul celor spuse la adresa actualei conduceri cu care ne-am pricopsit. Dar, la scurt timp, mi-am aruncat ochii peste o analiză a unui ziar respectabil, care avea să mă determine să-i dau dreptate, întru-totul, nemulţumitului meu! Era vorba tot despre o mare „strategie” pe care intenţionează să o pună în practică(!?!) – de fapt, doar au prezentat-o – cei care se străduiesc să ne determine să credem că ne sunt conducători. Sub un titlu pompos – că numai astfel ştiu tehnocraţii să se exprime – liderii din vârful piramidei statale, respectiv preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi vicepremierul Costin Borc, au încercat, recent, să ne pună minţile pe moaţe cu un „document strategic” intitulat „România competitivă; un proiect pentru o creştere economică sustenabilă”. Cei patru „corifei”, de fapt, ne-au confirmat că sunt, într-adevăr, cu capul în traistă deoarece un proiect cu asemenea pretenţii – „România competitivă”, „creştere economică sustenabilă” – ne-a fost oferit în exact nouă pagini de hârtie A4, pe care au fost înşirate doar 5.000 de cuvinte! Măcar şi acestea să fi avut vreo semnificaţie, dar, vorba confraţilor de la Ziarul Financiar, „patru lideri au produs 5.000 de cuvinte goale, fără ţinte, fără nimic!”
Mi-e teamă deci, că ţara a ajuns pe mâna unora dintre cei din neam de traistă!