Nicoleta Dumitrescu
Pe lângă aerul sufocant de afară, în România s-a mai consemnat încă o săptămână în care evenimentele, tot mai multe, pot fi considerate un fel de cronici ale istoriei contemporane. Din păcate, toate au fost negative, ceea ce susţine zicala conform căreia „un necaz nu vine niciodată singur”.
Infecţii intraspitaliceşti, răni infectate cu larve, transfuzie greşită de sânge, deţinuţi în greva foamei sau cocoţaţi pe acoperişul închisorilor, aproape 40 de persoane arestate după inimaginabilul caz de sclavie dintr-un sat din Berevoieştiul argeşean. Toată această înşiruire de evenimente sunt realităţi consemnate doar în ultimele zile, încât stai şi te întrebi cum poţi să mai fii sănătos într-un sistem atât de bolnav? O altă realitate este, însă, aceea că, în unele dintre situaţii – mai ales cele care vizează sistemul sanitar – tot ceea ce s-a întâmplat este, de fapt, efectul unor probleme nerezolvate nu de ieri, de săptămâna trecută, ci de ani buni, cei care s-au tot perindat pe la conducerea Ministerului Sănătăţii nereuşind nici măcar să pună diagnosticul corect, de fiecare dată fiind unul pus la…nimereală !
Mai grav este însă faptul că, deşi este vorba despre viaţa aşezată la graniţa cu… moartea, nici măcar când este vorba despre sănătate, ca domeniu în sine, nu se doreşte –
sau nu se vrea? – să se înveţe din greşeli. Pentru că, de pildă, cum se poate să nu se schimbe nimic la Spitalul de Arşi din Bucureşti, după tragicul eveniment de la Colectiv? Cum se poate ca un medic, revoltat că nu poate să-şi practice meseria aşa cum şi-ar dori, să filmeze un bolnav în a cărei carne vie se vedeau larve? Ei bine, se poate! Iar ceea ce s-a văzut nu erau imagini trucate, ci realitatea unui sistem în care, parcă, pitind în buzunarele halatului medicamentele, unii insistă să rămână, mereu, bolnav.
S-au pus mereu întrebările: Oare de ce se întâmplă astfel de lucruri în România, în Sănătate? Cine sunt vinovaţii? La prima întrebare, de cele mai multe ori, s-au găsit răspunsuri de genul: prea desele modificări, inclusiv legislative; ochii închişi la nereguli; acoperirea unei greşeli cu alta; lipsa banilor sau proasta lor gestionare; în conducere au fost numite persoane care nici măcar nu ştiau poziţionarea ficatului în corpul uman! Cât priveşte cine sunt vinovaţii? Prinde orbul, scoate-i ochii! Pentru că nimeni nu a ieşit în faţă să spună, da, se întâmplă ceea ce se întâmplă pentru că eu – X – am greşit că nu am gestionat cum trebuie activitatea pentru care am fost plătit din banii publici.
Din păcate, pentru că sistemul este atât de bolnav, nici unii dintre oameni parcă nu mai vor să facă dovada că au mintea limpede, considerând că, pentru burta şi buzunarul lor, alţii trebuie să muncească în condiţiile impuse de ei. Iar cazul de la Argeş este o altă realitate care demonstrează faptul că un sistem bolnav are efecte dintre cele mai dezastruoase, care dezumanizează, care trânteşte la pământ valori şi sentimente. Iar cei care au primit sentinţe de la instanţe se plâng că le sunt încălcate drepturile… omului! Dar, când au încălcat legea, nu s-au gândit la… soarta omului?
