Startul reuniunii hipice de duminică a fost decalat cu 30 de minute, din motive „organizatorice”, întârzierea fiind planificată pentru a ajunge la Ploieşti şi ambasadorul Federaţiei Ruse, invitat al oficialilor de pe Hipodrom. Astfel, în loc să se înceapă cursele la 10,30, prima alergare a fost la 11,00, timpul „mort” fiind umplut cu un program de „acrobaţie călare”.