Lucian Avramescu
Pământul s-a stricat definitiv
Cad frunzele în iulie ca-n toamnă
Iar eu devin la rându-mi relativ
Nimic, din ce era, nu mai înseamnă
S-a îmbătat Cel Veșnic la butoane?
Le-apasă strâmb, sau e doar nemilos
Cuprins de ale neiertării toane
Cu muritorii măturând pe jos?
Eu cred că-n treaba asta suntem noi
Doar noi am dat de-a dura vreme, rost
Și-am declarat pământului război
Și vom ieși, de data asta, prost
Ce-aveţi cu Terra că e casa voastră
Ce dracu v-a făcut pământul tot
De-l bateţi crunt ca pe o rea nevastă
Și pumni îi daţi în coaste și în bot
Polii-s de vină, spuneţi, se topesc
Ei sau năvală noaptea în grădină!
Nici Dumnezeu, nici polii nu greșesc
Vă jur că numai voi sunteţi de vină
Schimbând, pentru nimic, păduri, lumină
Vindeţi azur și cumpăraţi ruină
Vindeţi azur și cumpăraţi ruină
Pentru un viitor ce n-o să vină.
